Intr-o tara condusa de un fost ministru al Transporturilor, transportul public arata peste poate de rau Este de mirare ca functia de ministru al Transporturilor a constituit pina acum o pista de lansare pentru politicienii post-comunisti, in conditiile in care transportul public din Romania arata in halul in care arata. Avem ca presedinte al statului un fost ministru al Transporturilor; in partide, portofoliul a constituit un atu pentru ascensiunea politica, dupa cum se vede, de exemplu, in PSD in cazul lui Miron Mitrea. Atunci cum se face ca trenurile murdare, strazile proaste si flota ruginita nu s-au contabilizat in cariera politica a ministrilor Transporturilor? In fata problemelor majore, structurale, ale transportului public ministrii de pina acum par a fi practicat mica gestiune, politicile de scurta respiratie, adica, mai pe romaneste, pospaiala. Au cirpit pe ici pe colo, au modernizat din loc in loc, au organizat festivitati si au taiat veseli panglici si asta a fost tot. Bilantul extrem de sarac al ministerului contrasteaza cu limbutia si laudarosenia agasanta a detinatorilor postului. Iau exemplul transportului pe cale ferata, pe care cu totii il stim prea bine, pe propria piele. In cei 16 ani de "reforma", transformarile din domeniu sint, vai, atit de putin vizibile, incit stai si te intrebi unde s-au topit bugetele deloc mici alocate an de an. Daca tinem cont si de multitudinea scandalurilor, fraudelor si cazurilor de coruptie din domeniu, misterul nu mai este atit de mare. Majoritatea ministrilor Transporturilor au fost implicati in vreun fel in anchete penale, multe din ele inca in curs. Subordonatii acestora, din fruntea unor directii din ministere sau sefi peste "regii autonome" sau "societati nationale", au fost inca si mai descurcareti. Este de notorietate cazul lui Mihai Necolaiciuc, "jupinul" cailor ferate, ale carui hotii de mare anvergura si ta