Cu citiva ani inainte sa fie rasturnat regimul lui Ceausescu, am fost involuntar martor la o discutie pe care nu am urmarit-o cu cine stie ce interes atunci, dar care mi-a revenit insistent in minte in ultimii ani. Era vorba despre securisti - cum li se spunea atunci, ca si acum, angajatilor sistemului represiv, indiferent ca faceau sau nu politie politica. Sigur ca pe vremea aia in Romania nici nu se cunostea sensul expresiei, iar cuvintul "securitate" in sine stirnea fiori unora si zimbete altora cind se spuneau bancuri pe aceasta tema. Glumele erau singura arma de razbunare a populatiei. Dar altfel, toti angajatii Securitatii erau o apa si-un pamint.
Discutia de care vorbeam s-a purtat prin 1987, anul demonstratiilor studentesti din Iasi (februarie) si al grevelor muncitoresti din Brasov (noiembrie). Mai exact, cei doi interlocutori schimbau previziuni intre ei dupa moartea suspecta a unui membru al CC al PCR (Petru Enache). Zvonurile prinsesera sa circule pe seama a ceea ce ar fi putut cauza decesul, mai ales ca la inmormintare doar membrii familiei respectivului avusese acces linga sicriu. De fapt, oamenii incepusera sa faca scenarii despre ce va fi "dupa", dar unii deja stiau cine si cum o va duce bine. Cel pe care l-am auzit vorbind facea parte din ultima categorie. El dadea asigurari celuilalt ca securistii sint o familie foarte unita si ca, chiar daca ar fi ca unul sa "cada", ceilalti ramin. Ba, mai mult, sint suficient de bine infipti incit sa-l sustina si pe cel "cazut". Explicatiile mergeau inca mai departe, in sensul ca, daca va fi sa cada regimul insusi, ei, securistii, se vor numara printre supravietuitori.
Regimul a cazut in decembrie 1989, in vreme ce scandarile gen "jos comunismul" au continuat si dupa aceea. Asadar, ceva-ceva se stia chiar cu doi ani mai devreme decit au fost scosi romanii in strada la Timisoara si apoi in Buc
