Titlul de mai sus vine de la o definitie a limbajului suprarealist care ii apartine lui André Breton. El mi-a revenit in memorie dupa un timp in care am observat citeva fapte si am citit un articol al domnului Andrei Plesu din Dilema (nr.126) intitulat Sa fim realisti?
Faptele sint urmatoarele: reluarea, a nu stiu cita oara, a subiectului deconspirarii fostei politii politice si colaborarea cu fosta Securitate, reclamata acum si pentru alte categorii socio-profesionale, escaladarea tensiunilor dintre Presedinte si Primul-ministru, accelerarea pe ultima suta de metri a eforturilor birocratice privind aderarea la UE.
Mi se pare si mie ca in ultima perioada doua lucruri par sa indice emergenta unui fenomen: tribulatiile in jurul CNSAS si al Legii lustratiei. Ele sint puse in valoare, intre altele, si de episodul spritului prezidential dupa o partida de fotbal. Despre ce fenomen e vorba: l-as numi barbaria postmoderna. Nu as vrea sa fac teorii acum, ci sa ma rezum la citeva fapte care indica luari de pozitie, mai mult sau mai putin camuflate.
Prelungita agonie a ideii privind deconspirarea Securitatii arata fara dubii rezistenta din unele parti ale mediilor politice si ale administratiei publice locale, dar – nu fara importanta – si in rindul unui segment al opiniei publice, fata de aceasta idee care, tradusa in practica, ar putea insemna revirimentul moral al unei natiuni complacuta de 16 ani in reconfigurarea complicitatii. Nivelul coruptiei – in ciuda eforturilor remarcabile ale Justitiei –, ca si spectrul impotentei privind concretizarea, in anumite privinte, a proiectului Romania in Europa, pe fondul repetatelor si traumaticelor inundatii, dar si al isteriei fotbalistice recente, produc sesizabil resurgenta unor credinte in mizerabilismul civilizatiei romanesti drapat in teoria sigurantei nationale, leit-motiv in relatia politica a exercitiu
