Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu nu i-a răspuns la telefon lui Becali

Publicat in Adevarul, joi 24 august 2006 · ·

Tensiunea partidei şi-a pus amprenta asupra finanţatorului Stelei, Gigi Becali, care a sosit la stadion cu două ore şi jumătate înainte de startul meciului şi cu o oră înainte de sosirea Tensiunea partidei şi-a pus amprenta asupra finanţatorului Stelei, Gigi Becali, care a sosit la stadion cu două ore şi jumătate înainte de startul meciului şi cu o oră înainte de sosirea jucătorilor săi. "Nu am mai avut stare. Nici nu am putut dormi bine azi-noapte. Mă plimbam prin casă. Azi (n.r.-ieri) am fost la Comarnic, la părintele meu spiritual", a precizat Becali. Aseară era agitaţie mare la restaurantul "Golden Blitz", locul unde preşedintele Băsescu obişnuieşte să sărbătorească alături de Gigi Becali reuşitele echipei din Ghencea. Personalul restaurantului a fost în permanenţă în alertă. Încă din repriza a doua a meciului, când Steaua conducea cu 2-1 pe Standard Liege, şeful de salon a început să-şi strunească stafful şi să facă drumul înăuntru-afară de zeci de ori. În exteriorul restaurantului, aproximativ zece camere aparţinând televiziunilor erau deja la porţi. La un moment dat, şeful de salon, strunit probabil de un superior, a raportat numele televiziunilor prezente la "Golden Blitz". Totuşi cea mai solidă dovadă că localul de lângă Palatul Cotroceni aştepta aseară oaspeţi de vază a fost faptul că sala principală a fost ţinută toată cu becul stins, ca şi cum ar fi fost rezervată. Imediat după partidă, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a spus că l-a sunat pe preşedintele Băsescu, însă acesta nu a răspuns. În aceste condiţii, patronul părea decis să meargă acasă să sărbătorească succesul. Însă, în aşteptarea lui Becali, la "Golden Blitz" se strânseseră o mulţime de cerşetori şi invalizi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 43 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°