De peste trei decenii, românii nord-americani sărbătoresc, la Câmpul Românesc din Hamilton, din apropiere de Toronto, hramul Sfintei Mării. Cu acest prilej, comunităţile din Toronto, Hamilton De peste trei decenii, românii nord-americani sărbătoresc, la Câmpul Românesc din Hamilton, din apropiere de Toronto, hramul Sfintei Mării. Cu acest prilej, comunităţile din Toronto, Hamilton şi Kitchener, dar şi români veniţi din toate colţurile continentului american organizează una dintre cele mai mari reuniuni ale emigraţiei, Săptămâna Românilor. Episcopul Irineu a oficiat, duminică, slujba religioasă prilejuită de aniversarea hramului Sfintei Mării al Capelei de la Câmpul Românesc. Proprietate a românilor canadieni, cu o suprafaţă de 48 de acri, achiziţionată în 1958, Câmpul Românesc a devenit, de-a lungul anilor, un loc de întâlnire al emigraţiei. "Săptămâna Românilor" din acest an are ca temă "Contribuţia emigraţiei la cultura românească". Printre participanţi se numără omul de ştiinţă Claudiu Mătasă, care este şi consul onorific în Florida, scriitorul Laurenţiu Orăşanu, de la New York, Alexandru Cetăţeanu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Româno-Canadieni, profesorul universitar american Tiberiu Cunia şi editorul săptămânalului "New York Magazine", Grigore Culian. Duminică, sute de persoane au fost prezente la picnicul de la Câmpul Românesc. Un eveniment important al "Săptămânii Românilor" va fi dezvelirea bustului scriitorului Vintilă Horia, unul dintre numele importante ale literaturii române, care provine din emigraţie. Bustul, realizat de sculptorul Nica Petre, va întregi "Rotonda Scriitorilor Români" din Hamilton, unde se mai află lucrările reprezentându-i pe Mircea Eliade sau Aron Cotruş.