Nobelul nu ii va fi retras. Nu exista nici un precedent de aceasta natura in intreaga istorie a Academiei Suedeze si nu va fi Günter Grass primul scriitor in legatura cu care sa fie operata o corectie. Nici lui Knut Hamsun nu i s-a retras premiul primit la inceputul anilor ’20, chiar daca deriva sa filohitlerista din anii celui de-al doilea razboi mondial a fost mult mai matura si de aceea mult mai demna de repros.

Pentru ca lui Grass nu i se reproseaza neaparat faptul in sine ca la 17 ani a facut parte din Waffen-SS. Adeziunea la ideologia nazista in anii adolescentei nu si-a ascuns-o niciodata: pina la procesul de la Nürnberg a crezut ca Holocaustul nu este altceva decit o inventie a aliatilor. Biografiile de pina acum consemnau fara dubii faptul ca in ultimii ani ai razboiului a luat parte la apararea antiaeriana. Dar intre apararea antiaeriana si calitatea de membru al Waffen-SS diferenta nu este tocmai nesemnificativa, cel putin la prima vedere. Asa ca ceea ce i se reproseaza lui Grass este tacerea sa de-a lungul deceniilor, alaturi de pretentia de a vorbi in numele natiunii germane, de a-i fi acesteia „instanta morala“. Cei atacati pina acum de autorul Tobei de tinichea au toate motivele sa se intrebe cu ce drept isi permitea un fost membru SS sa se erijeze in constiinta unei natiuni si sa-i arate pe ei cu degetul, cind ar fi trebuit sa arate si inspre sine.

in 1985, Helmut Kohl si Ronald Reagan au vizitat impreuna cimitirul militar din Bitburg, unde erau inmormintati si SS-isti. Pe atunci, Grass s-a pronuntat impotriva unei astfel de vizite, care, la nivel simbolic, nu facea nici o diferenta intre soldatii americani morti pentru eliberarea Europei si membrii SS, de pe pozitiile sale mereu de stinga (a fost mereu un sustinator al SPD), in loc sa afirme ca ar fi putut fi si el ingropat acolo. Sint destule voci care spun ca, atunci, Gra