Lumea in care traim pare sa fi intrat, brusc, in degringolada. Pina si criteriile in functie de care pina mai ieri judecam prestatia personalitatilor publice tind sa se spulbere, ca efect al dezvaluirilor spectaculoase din ultima saptamina. Si se pare ca sirul surprizelor e abia la inceput. Lunga vara fierbinte se va prelungi pina dincolo de sfirsitul anului, iar dezamagirea noastra se va amplifica, probabil, direct proportional cu numarul dosarelor desecretizate.
Cind iubirea, speranta si increderea iti sint inselate, e foarte greu sa iti pastrezi luciditatea si dreapta masura. Vehementa cu care foarte multi au reactionat fata de „cazul Mona Musca“, stergind cu buretele orice eventual merit pe care aceasta l-a avut in ultimii zece ani, este de inteles daca ne gindim cita speranta si incredere am investit cu totii in fostul ministru al Culturii.
Caci nu este vorba numai despre prabusirea unei cariere politice, ci si despre un esec in planul cunoasterii, care pune sub semnul intrebarii capacitatea noastra – ca persoane individuale, dar si ca societate civila – de a discerne intre masca si esenta, intre minciuna si adevar. Si, daca judecam dupa suspiciunea generalizata de acum, dupa neincrederea cu care privim in jur, intrebindu-ne, din nou, oare citi si oare cine dintre cei care ne stau in preajma au colaborat inainte si dupa 1989 cu Securitatea, s-ar putea spune ca triumful maleficei institutii este deplin. Inainte de 1989 ne-au terorizat, cultivindu-ne frica si slabiciunile mult prea omenesti; din1990 ne-au manipulat permanent, tesind la nesfirsit plase de zvonuri, valuri de ceata, hatisuri legislative si construind institutii-fantoma, forme fara fond bune doar pentru a amagi vigilenta observatorilor occidentali si a atrage finantari, deturnate „profesionist“ spre cu totul si cu totul alte scopuri.
Risipiti la Presedintie si in Guve