Nu-mi dau seama in ce masura cultura e un domeniu al vietii supus mecanismelor de autoreglare ca si economia si finantele. Sint mai degraba inclinat sa cred ca aici imprevizibilul ramine un element esential, imposibil de cuantificat. intrebarea care se pune imediat e daca in Romania, in momentul de fata, exista cu adevarat o piata culturala si care sint – cum se spune – target-urile ei.
Daca privim la ce se intimpla acum in teatru, film, dans, literatura si arte vizuale, in editarea de carte, mass-media, publicitate, muzica tinara si spectacolul de divertisment putem spune ca normalitatea nu e departe. Exista o evidenta emulatie a creatorilor si a managerilor culturali, o oferta impetuoasa de nou si o incontestabila cautare a noutatii pe toate planurile. Tinerii sint in mod previzibil in avangarda si, la fel de previzibil, ei se grabesc sa se afirme. Multi dintre ei vor sa impuna, trecind dincolo de rigidele corsete ale esteticii si ale normelor morale traditionale, o cultura alternativa, racordata direct la palpitul vietii, cu toate formele atipice, deviante, extreme ale acesteia.
Principiul valorii durabile e astfel inlocuit in pripa de religia succesului imediat si a aderentei la gusturile publicului. Arta pare a se subordona consumului, timpul ca entitate in sine devine un caz al prezentului, cultura de haute étage se conjuga cu cultura populara, sinceritatea, insolenta si impudoarea ajung in unele cazuri argumente ale valorii. Sint fenomene care ne iau ochii si chiar ne dau senzatia ca asta trebuie sa se intimple. Timpul reflectiei asezate lipseste sau se amina cu nepasare. Cei care, totusi, incearca sa se sustraga curentului general par prea gravi sau prea „intelepti“ pentru tentatiile hedonist-exploratorii ale acestui moment.
Si ce e rau aici – ne-ar putea intreba oricine –, cita vreme exista un public abonat la aceste tipuri de ofe