Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurofamilia

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 august 2006 ·

Ne-am integrat perfect.

După zile de festival în care reprezentanţii etniilor din România au cântat şi au dansat cât a fost după-amiaza de lungă, a venit cumva firesc, rândul turiştilor să îşi etaleze talentele artistice.

Piaţeta Mică din faţa Primăriei Sighişoara, locul în care Toboşarul Cetăţii a atras în fiecare zi de festival foarte multă lume, a devenit miercuri după-amiaza "zona interactivă" a festivalului. Cel care a făcut posibil acest lucru a fost tot toboşarul. Fiind prezentatorul Proetnica în această locaţie, a căutat şi a găsit un grup de turişti italieni, potriviţi pe structura festivalului şi i-a invitat să cânte. Şi cum rugămintea toboşarului este practic conştiinţa cetăţii, aceştia, dezinhibaţi ca toată latinitatea au acceptat pe loc. "Mama mia che sonati, che figura", comenta şi râdea una din sicilienele care se distra ascultându-şi compatrioţii. Apoi pentru că prima melodie cântată în dialect sicilian i-a deschis şi ei pofta de cântat s-a integrat din nou grupului. Şi au cântat atât de mult încât la un moment dat părea că nimeni nu îi mai poate opri. Cum lumea tace când vorbeşte toboşarul, sicilienii

s-au liniştit, dar tot erau precum Etna, gata să o ia de la capăt. După aproximativ 30 de minute, un nou grup, de data asta de israelieni, religioşi şi moderaţi, făcând front comun în cetatea Sighişoarei au cântat la microfon "Shalom, Shalom". "Am fost foarte încântaţi că am fost întâmpinaţi în limba ebraică de toboşarul acesta, credem, unic în lume. O aşa gazdă perfectă nu putea fi refuzată, astfel că a fost o reală plăcere să cântăm melodia aceasta dragă tuturor evreilor de pretutindeni. Am mai fost în România în urmă cu peste 10 ani şi voi mai reveni, mai ales că de fiecare dată am parte doar de surprize deosebit de plăcute. Noi israelienii călătorim mult, dar niciunde în lume, niciodată nu am mai avut parte de o asemenea inter

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 5 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

10°
dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°