Am vazut la televizor un reportaj in care cativa turisti danezi priveau fascinati topaiala unui cuplu de dansatori, intr-o curte dintr-un sat de prin Ardeal. La sfarsitul reprezentatiei, debordand de incantare, danezii nu mai conteneau cu laudele despre frumusetea traditiilor si a locurilor din Romania.
Cateva secvente m-au convins ca satul pentru care au venit de la mii de kilometri nu este o asezare oarecare. Case mari, cu etaj, cu ograzi generoase, cu drumuri asfaltate si localnici curatei, toti cu un zambet sincer arborat pe chip. Iar dansatorii nu s-au invartit pe fondul unei manele, ci pe o melodie cat se poate de traditionala.
Pare incredibil, dar acest loc chiar exista, si nu in alta parte a lumii, ci la noi. Este un sat de care n-ati auzit, dar ai carui locuitori stiu sa fie europeni fara sa le-o fi cerut cineva. Cel putin teoretic, ne mai despart doar cateva luni de momentul in care ne vom putea numi cetateni comunitari.
Insa, cu ce bagaj de valori si de civilizatie vom intra in Uniune? Ce stiu oamenii simpli, in acest moment, despre aderare? S-a schimbat ceva in perceptia lor? Care este imaginea oraselor si a satelor romanesti pierdute in geografie, acum, in pragul aderarii? De fapt, cum arata Romania reala, palpabila, si nu cea privita prin prisma sondajelor, cifrelor macroeconomice ori a steguletelor rosii sau
verzi? Acestea sunt intrebarile la care revista Capital a cautat raspunsuri la fata locului, printr-un nou reportaj din seria denumita “La Portile UE”. Contrastul fata de exemplul prezentat mai sus, din pacate, unul dintre putinele existente la ora actuala, este izbitor.
Exista zeci de localitati, precum Babadag sau Faurei, care te arunca cu putere inapoi, intr-o Romanie intepenita in anii ‘80. In acest tablou gri, dominat de saracie si neputinta, traditiile au devenit un moft. Poate de ac
