Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzactiile la Bursa atrag craiovenii ca un magnet

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 august 2006 ·

In ultima perioada, tot mai multi craioveni sunt interesati sa investeasca in actiuni. Deocamdata nu se poate insa vorbi despre un profil al oltenilor dispusi sa-si plaseze economiile la Bursa, in proces fiind implicate persoane de toate vârstele, din categorii sociale diferite. Daca la inceputul acestui an agentii de bursa observau ca in a doua jumatate de anului 2005 a crescut simtitor numarul studentilor si tinerilor care activau pe piata de capital, in prezent, interesul pentru Bursa este manifestat de tot mai multi craioveni. „Apetitul craiovenilor pentru Bursa este destul de mare. Interesul a crescut de acum doi ani, cam de când au inceput sa scada dobânzile la depozite“, a declarat George Ciobanu, directorul Invest Trust, societate de servicii de investitii financiare. Potrivit acestuia, clientii care le trec pragul fac parte din toate categoriile sociale si au profesii dintre cele mai variate - de la economisti de top, la persoane care activeaza in domeniul medicinei, de exemplu. Ca vârsta, cei care investesc la Bursa au intre 18 si 80 de ani. Puterea exemplului functioneza insa extrem de bine in Craiova. Astfel, Ciobanu a dezvaluit faptul ca a intâlnit un caz in care o scara intreaga de bloc a dorit sa activeze pe piata de capital. Alta categorie de investitori la Bursa este reprezentata de persoane care detin cupoane in urma procesului de privatizare in masa si care apeleaza initial la specialisti pentru a le vinde“. Când e bine sa investesti la Bursa Când vine vorba de economii, craiovenii au doua variante - fie pastreaza banii „la ciorap“, fie incearca sa-i multiplice. „Banii economisiti pot fi, de exemplu, depusi la banca (craiovenii ar trebui sa tina cont de faptul ca dobânda aplicata la depozite este real negativa), orientati catre o investitie in imobile sau afaceri (nu toti craiovenii pot insa economisi sume a caror valoare sa acopere astfel de inves

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°