Doua surori din Mehedinti au trait marti cea mai frumoasa zi din viata lor: au primit atâtea cadouri si gânduri frumoase cât pentru toti anisorii lor nefericiti de pâna acum. Binefacatoare le-a fost o românca stabilita in SUA, care, citindu-le povestea in GdS, a hotarât sa le ajute pentru tot restul vietii! Erau pe maidanul din vârful coastei Plaiului, se jucau. Aproape de casa, sa nu piarda din ochi ceaunul cu mâncare de pe foc. Dar si sa alerge intr-un suflet, in cazul in care barbatul - tatal lor - se intorcea pe nepusa masa. Atente la orice zgomot, ba chiar inspaimântate de fiece om care urca din vale, abia aveau vreme sa se bucure de joaca. Atunci când au vazut masina mare, argintie, a Caravanei au incremenit in mijlocul poienii, nedumerite. Iar când aceasta s-a mai si oprit in fata lor, semn ca venise la ele, au ramas cu gura cascata. Tremurând, nestiind daca sa plânga sau sa râda, amestecând fericirea cu spaima, cu neincrederea, cu bucuria! Abia atunci când cutiile pline de minunatii au inceput sa ocupe curtea casei prapadite, abia atunci si-au dat frâu sentimentelor. Alergând de la una la alta, deschizându-le nerabdatoare, cotrobaind curioase in haine, jucarii, pachete cu mâncare, scotând fiecare lucru in strigate de uimire si punându-l apoi la loc, sa nu se murdareasca, fetitele traiau cea mai frumoasa zi din viata lor! Nicicând nu mai primisera asemenea cadouri! Nicicând nu avusesera rochite atât de moi la atingere, ca de printese. Si, mai ales, niciodata nu avusesera atâtea jucarii, atâtea papusi dragalase si ursuleti de catifea! Ore in sir au dat ocol cutiilor in culmea fericirii, le-au incercat pe toate, s-au jucat cu toate. Iar când au crezut ele ca a fost destul au trecut la lucruri serioase, de oameni mari, asa cum erau ele. Au invatat cum se prepara laptele praf, piureul de cartofi, macaroanele si cum se deschide o cutie cu conserve. Iar la urma - de