Frumosul este echitatea absoluta.
Constantin Brancusi
In aprilie 1907, pictorul Stefan Popescu il recomanda increzator pe Constantin Brancusi doamnei Eliza Stanescu, din Buzau, pentru executia unui monument fune-rar, in amintirea sotului disparut, avocatul Petre Stanescu. Tinarul sculptor se angaja prin contract – primul lui contract – sa execute o lucrare complexa: „a) Soclu de piatra ce va atinge, ca inaltime, 2 m pina la 2 m 50; b) Figura alegorica reprezentind o femeie care plinge linga soclu; c) Bust cu brate, asemanator fotografiilor ce dna Stanescu imi va pune la dispozitie. Atit figura alegorica cit si bustul vor fi turnate in bronz, trebuind sa depaseasca, ca marime, marimea naturala, atit cit necesitatea va cere. Termenul pentru executia lucrarii va fi, cel mai tirziu, la finele lunii februarie 1908“.
Luna februarie 1908 se scurge fara ca sculptura sa fie predata. in fapt, „figura alegorica“ intitulata Rugaciune va necesita doi ani de munca intensa, pina ajunge la sta-diul de finalizare. in cele din urma, multumit de reusita, artistul trimite sculptura la Salonul independentilor, din 1910. Totusi, la inchiderea Salonului, in loc sa expedieze lucrarea in tara, o retine, inexplicabil, in atelier. Trec nu mai putin de patru ani pina cind Rugaciune, dimpreuna cu bustul lui Petre Stanescu, sint primite la Bucuresti. in luna mai 1914, are loc o calatorie la Magura, unde se alege si se ciopleste piatra de soclu. Urmeaza, in cele din urma, instalarea bustului si a figurii alegorice – un eveniment consemnat de Stefan Popescu pe un ton ironic-dezabuzat: „in Buzau, scandal la primirea grupului, dar monumentul a fost asezat si lumea s-a resignat“.
*
Privit retrospectiv, gestul obstinat de a nu ceda Rugaciune in termen minim, pentru a fi instalata in cimitirul Dumbrava, isi pierde incarcatura negativa. in fapt, Brancusi pastreaza Rug
