Ajunsi la finalul celei de-a 19-a editii a festivalului de dans contemporan ImPulsTanz, desfasurat la Viena intre 13 iulie si 13 august, se impune sa aruncam o scurta privire in oglinda retrovizoare. Ce a adus nou editia din acest an si cum a fost ea perceputa de medii si de public? Care au fost nucleele tematice si mai ales highlight-urile?

Sub titlul Sa ridem cind ar trebui de fapt sa plingem, presa de orientare conservatoare din Viena asigura ca festivalul a excelat in cantitate – 45 de productii in 90 de reprezentatii, dintre care chiar sapte premiere mondiale –, dar ca acest lucru nu spune nimic despre audienta, unde se constata mai degraba o impotmolire.

Declaratia lui Karl Regensburger, directorul artistic al festivalului, despre acoperirea aproape totala a costurilor de productie din incasari si suportarea in proportie de 50% a costurilor din fonduri proprii, este comentata ironic de Ditta Rudle prin „dubla functiune“ a festivalului, de prezentare a unor spectacole noi si de organizare a unor workshop-uri pentru dansatori, performeri si publicul interesat. Mai precis, participantii la workshop-uri si la proiectele de cercetare sint cei care constituie si publicul festivalului: „in afara acestei scene, ImPulsTanz de acest an de-abia daca a trezit atentia“ (in Die Presse din 12 august). Chiar daca verdictul este exagerat, tindem sa-i dam dreptate ca – spre deosebire de anii precedenti – publicul, international, tinar si in mare parte afisind apartenenta la categoria Bobo (de la bohème si bourgeois, vezi David Brooks despre stilul de viata al noii elite in Die Bobos, 2001), pare sa fi fost constituit in majoritate de performerii si dansatorii care faceau vizite de curtoazie sau de lucru colegilor lor deja recunoscuti.

Ce-i drept, n-au lipsit eforturile organizatorilor in vederea atragerii unui public cit mai larg, dovada si conti