Descopăr pe listele cu turnători din presă, făcute chiar de Securitate, ziarişti pe care i-am cunoscut şi cu care discutam pe culoare, la Casa Scînteii. Cu unii eram în relaţii de încredere, astfel că pe la zile festive, cum era 23 August, mai spuneam una, alta despre Ceauşescu. Iar ei supăraţi: ce cult al personalităţii deşănţat, ce mizerie! Acum cîţiva ani, măcar de 23 August aveau şi ăştia grijă să se mai găsească ceva prin Alimentare! Ce le dai la copii să mănînce? După o asemenea întrebare, fireşte că îmi dădeam drumul la gură. Nu ştiu dacă am fost pe lista de interese ale ziariştilor care se ocupau de turnătorii. Din cîte am aflat, aceştia aveau obiective la ei în redacţie. Se pare că erau puşi să se urmărească şi unii pe alţii, pentru ca securiştii care răspundeau de ei să fie siguri de exactitatea informărilor pe care le producea fiecare sursă în parte. La România literară existau turnători ştiuţi, de care am fost sfătuit să mă feresc cam din primele zile cînd m-am dus acolo. O doamnă, cam prostuţă, m-a dat în gît de faţă cu alţi colegi, că aveam un frate plecat în străinătate, unui ofiţer care venise să ia referinţe despre mine, în absenţa mea. Dar au mai fost şi unii, neştiuţi, despre care am aflat cu imensă dezamăgire în ultimii ani.(Nici unul nu mai lucrează azi în redacţie!) Recunosc că multă vreme nu mi-a prea păsat de lucrurile astea. S-a terminat, mi-am zis. Dacă au turnat, nu mai au cui să toarne, iar pe măsură ce aflam de un nume nou dintre cei pe care îi cunoşteam aveam o reacţie scurtă, trimiţînd persoana în cauză înapoi în mă-sa. Mai de curînd însă au fost dezvăluiţi ca informatori oameni pe care contam. Nu le dau numele, deoarece, din motive care îmi scapă, CNSAS nu le-a pus deocamdată ştampila. Şi mă întreb de ce, fiindcă dl Onişoru, de care mi se plîngeau mulţi dintre membrii Colegiului CNSAS că ar fi făcut tot soiul de jocuri politice nepotri