Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naşterea, un risc prea mare pentru asigurători

Publicat in Adevarul, vineri 25 august 2006 ·

agenţii companiilor de asigurări, dar şi specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). ţi se spune direct să revii după ce naşti sau, şi mai bine, încheie agenţii companiilor de asigurări, dar şi specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). ţi se spune direct să revii după ce naşti sau, şi mai bine, încheie asigurarea acum, dar să ştii că asigurarea nu e valabilă în preajma naşterii.

La AIG Life poţi face o asigurare de viaţă când eşti însărcinată, dar societatea nu-şi asumă niciun risc asociat sarcinii între luna a 6-a şi luna a 11-a (trei luni după naştere). Alte companii evită să spună direct că nu-şi asumă riscul, ca să nu piardă clientul din mână, şi povestesc că se ia o decizie de la caz la caz. La Interamerican se pot asigura şi femeile însărcinate, după o evaluare a sănătăţii. Funcţie de suma asigurată, dar şi de produsul oferit, companiile pot cere reînnoirea anuală a poliţei cu reevaluarea stării de sănătate. Pentru o asigurare de 200.000 de euro, analizele îţi vor fi studiate într-o capitală europeană, de specialiştii companiei de reasigurare. Conform unui agent de vânzări de la ING Asigurări, românii sunt deocamdată într-o situaţie favorizată, pentru că asigurările de viaţă se fac în funcţie de starea de sănătate la momentul încheierii poliţei şi acoperă toate riscurile ulterioare de îmbolnăvire, în timp ce în statele vest-europene acestea se reînnoiesc anual, iar prima de asigurare poate creşte corespunzător cu riscul.

Femeile riscă accidente, bărbaţii - boli

Valoarea poliţei de asigurare variază cu vârsta, sexul, starea de sănătate, obiceiurile de viaţă, activitatea desfăşurată, locul. Femeile au un risc mai mare asociat accidentelor, bărbaţii au un risc mai mare de a contacta boli. După 65 de ani nu mai poţi încheia o asigurare de viaţă. Dacă te deplasezi într-un loc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluarea Națională 2024. Un singur elev din mediul rural a obținut media 10

HotNews acum 16 minute
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate miercuri, la ora 12:00. 65 de candidați la această sesiune au obținut nota 10 la ambele probe, printre care un singur elev din mediul rural, din Giurgiu. Numărul de medii de 10 la Evaluarea Naț

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 53 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

Diplomat român declarat persona non grata în Rusia. Reacția MAE după ce Moscova a recunoscut că este vorba de răzbunare

Ziare.com acum 2 ore
Un diplomat român de la Ambasada României din Moscova a fost declarat persona non grata. Ministerul Afacerilor Externe a reacționat rapid miercuri, 3 iulie, dar autoritățile din Rusia anunță pe site-ul MAE rusesc că gestul vizează o răzbunare pentru

Un român a fost arestat în Grecia: e acuzat că a provocat un incendiu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritățile elene au arestat un român de 38 de ani, acuzat că a provocat un incendiu în Rafina, estul regiunii Attica. Acesta neagă acuzațiile și precizează că dorea de fapt să stingă incendiul, conform publicației ekathimerini.com. Românul nu este

MAE Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Hondu

Ziua Constanta acum 3 ore
3 iulie 2024 Atenționare de călătorie Uragan de categoria 5 în Statele Unite Mexicane, Belize, Republica Guatemala, Republica Honduras Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să c

Surse Un medic de la Fundeni, suspectat că ar fi amenințat cu pistolul un alt șofer după o șicanare în București!

Ziua Constanta acum 48 minute
Secția 7 Poliție a fost sesizată de un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe Soseaua Fundeni din Capitală, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost amenințat cu un pistol de conducătorul altui vehicul, iar autorul

Cod galben de inundaţii pe râuri din 22 de judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş (judeţele: Harghita, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Târnava Mică (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare (judeţele: Ha

CNAIR: Podul Giurgiu-Ruse se va închide timp de două luni, începând din 9 iulie

HotNews acum o ora
„Am avut mai multe discuții cu partenerii bulgari. Dânșii consideră necesari ca să înceapă închiderea totală a părții administrate de ei din 9 iulie, dacă nu mă înșel, lucru care creează un mare inconvenient traficului de marfă și turistic care se r

TAROM semnează contractul de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania TAROM anunță semnarea contractului de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co., Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM

Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a făcut sex neprotejat cu o femeie, deşi ştia că este infectat cu HIV. Femeia a fost şi ea diagnosticată cu sindromul imunodeficitar dobândit

News.ro acum o ora
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar în care este inculpat pentru infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. El este acuzat că, ştiind că este infectat cu virusul HIV, a făcut sex neprotejat cu o feme

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/25°
joi

17°/27°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

19°/27°
vin.

21°/29°
sâm.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/17°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°