In caz ca mai e vreo nelamurire: istoria comunismului e prinsa in carti extraordinare si in documente zdrobitoare. Degeaba. In caz ca mai exista naivi constructivi care isi fac iluzii despre firea si asezarea omului in istorie si despre palmaresul birocratiilor inainte si dupa intalnirea cu monstrii: istoria crimei comuniste ramane o invatatura clandestina, cea mai adanca tragedie vreodata ignorata de publicul din afara si de martorii dinauntru. Blesteme si pedepse: doar de la mortii stivuiti intre placi de gheata la Vorkuta sau presarati pe sub terenuri virane la Gherla. In rest, nimic. Istoria comunismului e inutila si degeaba. Un manual inegalabil: cum sa ucizi 100 de milioane de oameni si sa scapi nepedepsit. O mana de genii in raspar, de la Soljenintin, la Martin Malia, Richard Pipes si J.F. Revel au scris, au incheiat tot ce era de spus despre comunism si n-au incheiat, de fapt, nimic. Ce-au scris si au spus e bun spus si scris intre ei, poate intr-un cerc ceva mai indepartat de prieteni si colegi de incapatanare, dar in nici un caz intr-o societate, intr-un stat, in nici un caz intr-o democratie. Democratiile nu pedepsesc crima in masa pentru ca sunt democratice. Comunismul e scutit de calcatura grea si necrutatoare a posteritatii. Nimeni si nimic nu vrea sa il judece pentru ca nimeni, sau aproape nimeni, nu se poate desparti de una din marile superstitii demonice ale sufletului omenesc: prezumptia de nevinovatie scrijelita pe aripile ingerilor falsi. Comunismul a plecat la macel, imediat dupa 1917, deghizat in inger purificator si, de atunci incoace, primeste speranta, juramantul si increderea a sute de milioane de oameni care ingenuncheaza. Ii saruta poala si cred ca sunt mai buni. Comunismul nu poate fi lovit de lectia propriei istorii, asa cum e ea deja scrisa, de istorici si documente, pentru ca e prea ocupat cu buna primire a admiratorilor sai nascuti in