Litigiile comerciale sint mama buna a avocatilor. Doua companii in disputa se pitesc in spatele muntilor de dosare si se bombardeaza prin sali de tribunal, cu un tir doct si interminabil. Cistiga, dupa ani lungi de uzura si plictis, cine are hirtii mai multe si avocati mai insomniaci. Armata e departe, in natura, si isi vede de ostasism.

Exista insa o anume zodie politica si o anume inflamatie mentala care schimba rostul litigiilor negustoresti si citeste, in orice forma de viata straina, o amenintare sau un prilej de a ameninta. Aceasta curbura incinsa a gindirii apare ori de cite ori un regim politic dezvolta un delir de interpretare si gaseste ca e agentul unei misiuni universale de purificare a istoriei omului.

Nazismul german si comunismul de inspiratie rusa au uneltit permanent, de pe creasta acestei terminologii incendiare.

Islamismul de stat e cea mai noua intruchipare a acestui gen de nervozitate istorica. Republica Islamica Iran, un stat teocratic, fondat, in 1979, de o revolutie religioasa, indrumat la virf de o retea preoteasca si administrat politic de un presedinte electrizat de revelatii divine, e, acum, focarul acestei febre radicale.

Iranul presedintelui Mahmud Ahmadinejad nu e atit un proiect politic sau un regim social, cit vehiculul unei grandori agresive care se hraneste din conflict si il cauta sub pretextul justificarilor divine.

Apasat, pina in pragul imploziei, de frustrarile unei societati care absoarbe venituri fabuloase din exportul de titei, dar nu poate rezolva problemele minime ale vietii comune, statul iranian a alunecat, urmind modelul compensatiei prin violenta, intr-un delir de persecutie fixat pe Occident.

Curind, retorica antioccidentala a incetat sa mai fie un exercitiu gol de satanizare a libertatilor pe care le practica societatile moderne, de la dezinvoltur