Numeroşi autori, mai vârstnici sau mai tineri, se străduiesc din răsputeri să fie originali, să-şi surprindă într-un fel cititorii. Eforturile lor sunt sesizabile în vocabular (preţios ori jegos), în sintaxă (cu dislocări bine regizate), în comportament şi în vestimentaţia purtată cu ostentaţie. La Angela Marinescu, originalitatea nu este o recuzită, o scenografie, o poză convenabilă, ci un dat constitutiv al omului şi al poetului, care ajung să facă una. Socialmente, scriitoarea calcă în toate străchinile posibile, tulburând tihna burghezului cumsecade şi jocurile de la bursa literară. Exclusă mai mereu de la împărţirea"prăzii" materiale ori simbolice, marginală prin vocaţie, ea reuşeşte totuşi să influenţeze subteran şi la vedere evoluţia liricii noastre, marcând-o deopotrivă prin volume de raftul întâi şi prin atragerea în orbita proprie a noilor generaţii de poeţi. Angela Marinescu nu oferă, precum Nora Iuga, burse şi călătorii tinerilor autori şi nu-i ajută (pentru că nu are posibilitatea) să fie traduşi în limbi de largă circulaţie. Ea a reuşit însă - şi nu altfel decât prin scris - ceva mult mai important: să impună o anumită structură de sensibilitate lirică, o dispoziţie neagră şi totodată războinică, un mod de a trăi până la capăt poezia, într-o deplină, copleşitoare autenticitate.

Şi încă: în timp ce colegii săi de generaţie se află în prezent în faza reeditărilor, strângându-şi textele vechi în somptuoase antologii, Angela Marinescu îşi prelungeşte parcă la nesfârşit tinereţea exploziv-creativă, scriind şi publicând volume noi, cot la cot cu tinerii milenarişti ieşiţi din mantaua ei. În fine, nonconformismul său este şi de ordin editorial: dacă poeţii buni s-au îndreptat, în ultima vreme, spre mai titrata Cartea Românească, autoarea noastră a rămas fidelă Editurii Vinea - unde i-au apărut recent, în condiţii voit-austere (coperţi negre, fără