În primăvara lui 2004, într-un prim val de şapte prozatori, editura Polirom lansa pe piaţa românească de carte sloganul "Votaţi literatura tânără"! Pe cât de diverse s-au dovedit de la început scrierile promovate, pe atât de numeroase reacţiile din trena noului trend. Dezbateri publice, confruntări mediatice, cronici laudative şi depreciative s-au conjugat într-un boom promoţional ce a consacrat Ego. Proză drept rampă de lansare. Urmată de iniţiative similare ale unor edituri precum Humanitas şi Cartea Românească din Bucureşti sau Brumar, din Timişoara, ofensiva Polirom continuă, cu meritul incontestabil de a fi impus o serie de nume din care timpul şi cărţile ulterioare vor cerne scriitorii de cursă lungă.

Însuşi termenul de "generaţie" aplicat autorilor reuniţi poate constitui motiv de controversă în rândul criticii de întâmpinare. Greu de surprins într-un cadru cu aplicabilitate generală, scritorii colecţiei par a pleda pentru o unitate a diferenţei, pentru un canon de variaţiuni pe realitate dată. Florina Pîrjol sugera o variantă de abordare teoretică a delicatului subiect îintegraţionist': "Judecînd după experienţa literară anterioară, pattern-ul generaţionist se repetă la circa 20 de ani, de cele mai multe ori, după logica de tip "revoluţionar" a curentelor care vin şi pleacă: să negăm norma artistică deja existentă şi să impunem o alta, diferită, nouă, mai bună etc. Dacă ar fi să credem cu religiozitate în ciclicitatea acestui fenomen, astăzi, promoţia 2000 ar trebui să fie o generaţie"1.

Să fie, oare, aşa? În ce măsură putem vorbi de Generaţia 2000 ca întreg coerent, şi cât din aceasta reprezintă doar o proiecţie îfracturistă' a indivizilor ce o constituie în mod mai mult sau mai puţin artificial? Factura eclectică a grupului explică, cel mai probabil, inexistenţa până la acest moment a unei cercetări sistematice de anvergură asupra