Bogdan Pietris, In patru ipostaze ale luminii Pentru Bogdan Pietris, acum cateva zile, pensula a incremenit pe paleta, intamplator sau nu, pe-o pata de albastru ceruleum, fluidizata pana la imaterialitatea transparentelor angelice. Precum irisul usor ostenit al ochilor sai mangaind oglinda lagunelor deltaice, de care era atat de indragostit. Cu putine luni in urma, la Galeria "Orizont", tablourile lui savarseau, ca de obicei, jubilantul ritual al seductiei vizuale, cu care isi rasfata deopotriva admiratorii si pizmasii. Nimeni nu si-a inchipuit, atunci, ca evenimentul urma sa fie cel de pe urma.

Nu m-am incumetat sa-l comentez de prea multe ori. Ma intriga, marturisesc, aura lui de print al culorii, blagoslovit de cascada lingusitorilor de ocazie, deloc putini, care ii mobilau pana la sufocare viata, impingandu-l spre desfatatoarele oaze ale multumirii de sine, dar si macinandu-l perfid - ca picatura chinezeasca - pe dinauntru. Avea si un soi de candoare adolescentina, drapata in elegante si invariabil sobre accesorii vestimentare, care ii confereau un aer de mister si sarm nobiliar. Era primitor, generos si deschis cu toata lumea. In zambetul lui cvasipermanent si vag complice isi aflau adapost si bunii si raii, si tinerii si varstnicii, si maestrii si neofitii....

Succesul nu l-a ocolit. Din prinosul lui si-a nutrit legendara boerie boema - singura maladie de care parea sa sufere incurabil si adevarat. Il asociam, in forul meu launtric, nu fara admiratie, lui Pasadia, faimosul personaj-craidon din nuvela lui Mateiu Caragiale Craii de Curtea veche, din stirpea caruia imi placea sa cred ca se trage, motivandu-i astfel alura aristocratica si putin desueta.

In particular insa, relatiile noastre au avut, ori de cate ori a fost nevoie, incarcatura ideatica si profesionala de care avea nevoie si pe care a pretuit-o intotdeauna cum se cuvine. In