Frică de moarte n-aveţi, camarazi!
Veni-va ea cândva, totuşi nu azi.
Dar când va apărea, atunci s-a terminat...
Rămâneţi blânzi, adio! Seninul ne e dat!
Le Grand Macabre
I
Ce rămâne după un mare compozitor? Înainte poate că s-ar fi răspuns ceva decent, de genul: una sau mai multe lucrări muzicale de calitate, câteva "capodopere", să zicem. Astăzi, însă, se răspunde - fără urmă de remuşcare, şi după un tipic jurnalistic - astfel: o fotografie şi o biografie, tipărite cu un minim de cuvinte pe Internet. Nimeni nu mai e interesat să-i asculte muzica, eventual să o şi înţeleagă. Nu! Importante sunt numai lucrurile senzaţionale: că s-a născut la Tîrnăveni, că la 10 ani s-a mutat la Budapesta, că tatăl şi fratele său au murit la Auschwitz, că a fugit din Ungaria la revoluţia din 1956 şi a primit cetăţenie austriacă, că vorbea opt limbi, apoi că un fragment din lucrarea sa Lux aeterna a fost folosit de către Stanley Kubrick în filmul "2001: A Space Odyssey", că în ultima vreme a scris studii pentru pian şi că a repus în circulaţie instrumente precum cornul natural, căruia i-a dedicat şi un concert. Cam atât rămâne dintr-o viaţă de om pe Internet. Ce rămâne de aici celui ce citeşte? Aproape nimic, poate cu excepţia faptului că Ligeti devine un fel de scutier al lui Kubrick, încadrat la rubrica sound-track.
De aceea, acest scurt memento va evidenţia tocmai ceea ce nu se vede din György Ligeti într-un articol de pe web: faptul că am fost contemporani cu unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor.
Pasiune pentru noutate, pentru ceea ce nu s-a
mai făcut în artă, raţiune echilibrată şi fantezie vioaie,
calcul şi spontaneitate, afectivitate
stilizată, înc
