In aceasta saptamana au fost demarate lucrarile la parcul industrial Tetarom II, ocupat de societatea americana Emerson, pe terenul din zona depoului de tramvaie de pe B-dul Muncii. Directorul Tetarom, Viorel Gavrea, sustine ca s-au facut deja angajarile la Centrul de Cercetare si Proiectare si ca peste 18 ingineri au fost trimisi la specializare.
Conducerea acestui centru va fi preluata de un cetatean indian, Gautam Sinha. Pentru ca tot mai multi investitori straini, dar nu numai, si-au aratat intentia de a veni la Cluj, Marius Nicoara, presedintele Consiliului Judetean, si directorul Tetarom sunt pe cale sa demareze proiectul celui de-al patrulea parc industrial.
Lucrarile la parcul industrial Tetarom II includ, in aceasta prima etapa, realizarea drumului de acces si a trotuarelor, a retelelor de apa si canal, precum si saparea fundatiilor la unitatile de productie ce se vor ridica. Administrator al parcurilor industriale, societatea Tetarom (aflata sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj) are ca sarcina contractuala sa asigure infra-structura.
Au fost organizate, ca atare, licitatii in acest sens, iar societatile care au castigat lucrarile sunt Grup 4 Instalatii (pentru partea de canalizare) si, prin asociere, Constructii Rutiere Cluj si Concefa Sibiu (pe partea de drumuri).
Directorul Tetarom, Viorel Gavrea, a declarat ca s-au facut demersuri pe langa reprezentantii municipalitatii pentru preluarea unui hectar de teren, situat in prelungirea actualei suprafete de desfasurare a constructiei de 11 hectare - inspre Somes - pentru ca reprezentantii Emerson si-au exprimat dorinta de a construi o parcare imensa pentru tiruri.
Oricum, acea parcela sta nefolosita si murdara, iar reprezentantii Emerson sunt dispusi sa amenajeze tot, inclusiv Somesul, a expl