Sensul de bază şi foarte stabil al cuvîntului argotic caraiman este "buzunar". Îl găsim glosat din cînd în cînd cu particularizări - de exemplu "buzunar ascuns" (Cotidianul, 5.02.2006) -, dar acest lucru se întîmplă mai ales pentru că "traducerea" şi definirea argotismelor sunt operaţii adesea contextuale şi imperfecte (în Dicţionarul de argou al Ninei Croitoru Bobârniche, în 1996, se înregistrează o altă specializare semantică - "buzunarul pantalonului", la care în ediţia a doua, din 2003, se adaugă şi un sens metonimic: "furt din buzunare").

Etimologia termenului a fost explicată de mult, în mod cît se poate de convingător: este vorba de rusescul karman "buzunar", care a circulat o vreme în argoul românesc în forma caraman; simplă adaptare fonetică, sau mai curînd suprapunere şi confundare formală dintre rusism şi turcismul karaman "negru, brunet", răspîndit cel puţin ca nume propriu de familie (o discuţie amănunţită, cu multe informaţii, asupra numelui se găseşte în N.A. Constantinescu, Dicţionarul onomastic românesc, 1963, p. 230). Adjectivul (şi substantivul) caraman, cu sensul "(om sau animal) negru" a fost înregistrat de Fr. Damé, la sfîrşitul secolului al XIX-lea; îl regăsim azi, ca regionalism, în Noul Dicţionar universal al limbii române (Editura Litera Internaţional, 2006): "despre vite", "cu părul negru". Revenind la împrumutul din rusă, e de presupus că acesta era - chiar şi contaminat cu turcismul rar - netransparent în română, aşa că a fost apropiat de vorbitori de un cuvânt mult mai cunoscut: la un moment dat, s-a creat varianta caraiman, prin etimologie populară, prin confuzie cu toponimul, mai exact oronimul (numele de munte) Caraiman. Pentru mulţi, termenul argotic actual e identificat cu numele muntelui (fiind de aceea şi scris uneori cu iniţială majusculă), chiar dacă nu se înţelege în ce ar consta legătura semantică dintre buzunar