Nu sunt catolica si in general nu prea sunt atenta la ce spune Papa, dar marturisesc ca mi-a atras atentia cu declaratiile de saptamana asta. Pentru cei care le-au ratat, Papa Benedict a afirmat ca prea multa munca face rau si le-a recomandat enoriasilor sa nu exagereze cu lucrul. Daca Papa ar fi fost italian, as mai fi inteles filosofia asta de viata (vezi "dolce far niente"). Dar sa vina de la un german...
Daca cele cateva sute de milioane de catolici care cred ca exista pe lumea asta ar pune imediat in practica sfatul liderului lor spiritual, cred ca am asista intr-adevar la o revolutie.
Realist vorbind insa, in societatea noastra "work-driven" si "performance-driven", cum le place americanilor sa spuna, cred ca ar fi avut mai mult succes sa convinga lumea sa renunte la telefoane mobile sau la fast-food, decat la munca.
Nu ca n-as fi de acord - "prea multa munca impietreste inima", spune Papa. Si e adevarat. Am cunostinte care au inimi de-a dreptul de granit, avand in vedere cat de mult muncesc. Si mai am prieteni care in primele zile ale fiecarei vacante au atacuri de panica pentru ca nu-si inchipuie cum o sa suporte doua saptamani intregi fara sa munceasca. Pe de alta parte, nu cred sa existe inimi mai impietrite decat cele ale unor functionari publici, pe care, iertata sa-mi fie indrazneala, nimeni nu cred ca poate sa-i acuze de prea multa munca.
Pana nu va duceti cu o problema urgenta la vreo primarie sau o directie de taxe si impozite si nu va loviti de fata impietrita a unei doamne care pare sa fi fost numita in acea functie pentru ca uraste tot ceea ce inseamna contribuabil, n-o sa intelegeti ce inseamna inima impietrita. Deci, pe de o parte este Papa, care ne indeamna sa meditam si sa nu mai muncim atat de mult, pentru ca ne pierdem identitatea.
Ce s-ar intampla daca am lasa-o mai moale? Probabil ca ne-am intoarce la stare
