Din motive care par să ţină în acelaşi timp de o decizie personală şi de o categorie implicită, Simona Cioculescu îşi concepe volumul de istorie literară (Printre cărţi şi manuscrise, Editura Muzeul Literaturii Române, 2005) ca având mai toate datele unui contract. Unul cu multe amendamente, cu condiţii de obicei stricte şi clauze independente, imposibil de reziliat. Bineînţeles, cartea se poate citi - la rigoare - liniar, cu un ochi descriptiv, dar nu se poate şi explica în acelaşi fel. Textele trebuie urmărite atent, unul câte unul, eventual cu o ediţie critică la îndemână şi cu imaginaţia speculativă pregătită. Nu sunt eseuri ready made, ci surse nemaipomenite pentru eseişti. De altminteri, acel "printre" din titlu este exact: Simona Cioculescu citează şi publică documente inedite, dar se abţine să le exploateze direct. De departe, unul din cele mai interesante (şi mai relevante, cred) noduri ale cărţii este legat de contractul semnat de I. L. Caragiale cu editura Minerva, în 1907. Redactat de autor, şi nu de instituţie, actul e savuros. Obişnuiţi ca un asemenea stil să fie exersat mai degrabă de personajele sale decât de Caragiale însuşi, surpriza e, dintru-nceput, garantată. Pe deasupra, deşi un pic exaltat, documentul spune destul de multe despre administrarea pragmatică a imaginii unui scriitor. Chiar şi ca studiu al mentalităţilor, şi ca model de raportare la proprietatea intelectuală, paginile - când naive, când cinice - ne întrec aşteptările şi bănuielile.
O chestiune de marketing cultural, să spunem, la ordinea zilei acum în aşa măsură încât pare lipsită de trecut. Că nu e aşa, că nu e o descoperire a vremurilor noastre, vedem limpede din primele rânduri ale contractului, care ar merita, poate, reprodus integral. Să mai spunem că ediţia atât de meticulos aprobată va apărea cu inadmisibil de multe greşeli de tipar, deteminându-l pe dramaturg,
