La rîndul său, Platon descrie în Phaidros, 247 c-d, spaţiul Divinului Infinit, "locul supra-ceresc" al Fiinţei, pe care sufletele înaripate care transcend limita boltei îl contemplă cu intensitate, "purtate de roata cerului". Sufletele îngreunate, căzute în existenţă trupească, vor rememora crîmpeiele contemplării Fiinţei în labirintul karmic al naşterilor şi morţilor succesive, vor năzui să se reîntoarcă în "locul" primordial al Fiinţei: "Locul acesta supra-ceresc nici un poet din lumea noastră n-a apucat să-l cînte şi nici nu-l va cînta vreodată aşa cum se cuvine. (...) Fiinţei Înseşi - deci ceea ce există cu adevărat, care nu are nici formă, nici culoare, nici nu poate fi atinsă, pe care n-o poate contempla decît cîrmaciul sufletului, intelectul, şi care reprezintă obiectul adevăratei ştiinţe - Fiinţei deci îi este hărăzit locul acesta1".

Expunerea despre Fiinţă, conţinută în Phaidros, 247 c-d, se aseamănă cu expunerile despre Brahman, conţinute în Upanishade, de exemplu, în Mundaka Upanishad, II, I şi II, II: "Acesta este adevărul. După cum scînteile, care sînt asemenea focului, sînt zămislite cu miile din flăcările focului, tot astfel sufletele (Jivas) sînt zămislite din Indestructibilul Brahman. (...) El (Brahman) este strălucitor (Divyah), fără formă (Amurtah), deopotrivă înafară şi înăuntru (Sabahyabhyantarah), nenăscut (Ajah), Apranah (negare a energiei vitale), Amanah (negare a minţii), pur (Subhra), mai mare decît măreţia, Unul indestructibil. (...) Strălucitoare, aproape, mişcîndu-se în grota inimii este Marea Fiinţă, temeiul a toate. (...) Acel Brahman nemuritor se află înainte, acel Brahman se află înapoi, în partea dreaptă şi în partea stîngă, jos şi sus, este atoatepătrunzător, Brahman singur este toate acestea, El este cel mai înalt2".

Complementaritatea necesară dintre principiul liberului-arbitru şi principiul predestinării karmice