Plina de cuvinte "poetice", poezia aluneca in kitsch, aducand aminte de acele case care au fatadele acoperite cu placi de faianta.
Sensibil si generos, dar naiv si insuficient cultivat, Ion Machidon se supraevalueaza cand crede ca poate fi liderul unei "miscari literare" demne de luat in seama. Autorii pe care i-a grupat in jurul cenaclului si editurii "Amurg sentimental" sunt aproape toti, dupa chipul si asemanarea lui, niste amatori, situati, e adevarat, in proximitatea literaturii, dar niciodata inauntrul ei. O recenta antologie de cenaclu - Trepte de lumina, antologia cenaclului "Amurg sentimental", realizata de Ion Machidon, Bucuresti, Ed. "Amurg sentimental", 2006 - ilustreaza aceasta eroare de situare.
Membrii gruparii considera in mod gresit ca in poezie totul trebuie sa fie "frumos", in sensul conventional al cuvantului. Ca un poet trebuie sa urce pe "trepte de lumina" (cum este intitulata antologia), sa aiba o atitudine extatica, sa vorbeasca teatral-melodios. Tonul il da chiar Ion Machidon in prefata sa:
"Sa speram ca si in acest an, prezentandu-ne cu aceasta antologie la capataiul marelui inaintas (Alexandru Macedonski, n.n.), somnu-i va fi mai usor cu inca o primavara, pentru ca liliacul a-nflorit si privighetoarea canta de pace, de cer albastru, de dorul celor plecati pe drumul stelelor nepereche!" Frumusetea obligatorie este insa la fel de neproductiva din punct de vedere literar ca uratenia obligatorie (din poezia "mizerabilista" a tinerei generatii). Plina de cuvinte "poetice", poezia aluneca in kitsch, aducand aminte de acele case care au fatadele acoperite cu placi de faianta. Aproape oriunde deschizi volumul Trepte de lumina, dai peste discursuri care evoca beatitudinea, dar nu produc nici o emotie:
"Ce firimituri de Rai arunci parinte/ Imbobocind lumina vegetala!/ Tresar cascade verzi peste morminte/ Si ning livezi pe
