Nu, nu este vorba de amintirea primului nostru Divan, cînd am profitat de prezenţa fermecătoare a seniorului istoricilor români. Era la Cluj, cred că la a doua ediţie a TIFF-ului. Neagu Djuvara era invitat la festival pentru a primi un premiu - cum altfel decît "de excelenţă"? În seara de închidere, party-ul s-a ţinut într-unul din disco-cluburile acelea trendy în care, dacă nu eşti, lumea nu poate crede decît că deja ai plecat... Şi, evident, toată lumea era acolo: un puhoi pestriţ de tineri care celebrau fapul că sînt tineri.
La un moment dat, după miezul-nopţii, cînd tocmai mă gîndeam că ar fi cazul s-o şterg (nu mai sînt chiar tînăr, deci nu aveam ce să celebrez), îl văd în cadrul uşii pe dl Djuvara! Venise, probabil, să "arunce un ochi", să vadă "care e mişcarea" - şi să mai "socializeze", ca un perfect gentleman, înainte de plecare. Sincer, nu mă aşteptam să-l văd pe domnul acesta distins, şi parcă din altă epocă - mereu impecabil îmbrăcat, dar fără nimic guindé, elegant, dar 100% relaxat cu fularul-brand sub cămaşă -, amestecîndu-se cu junimea discotecară; şi cred că această uluire era împărtăşită de toţi cei de acolo... Zdrobit de oboseală (făcusem parte din juriu, dacă e să găsesc o scuză, neapărat), am mai stat puţin - suficient cît să-l văd pe dl Djuvara dansînd corespunzător pe ritmurile îndrăcite -, apoi m-am întors ostenit la hotel. Am aflat, a doua zi, că fusese cît p-aci ca discoteca să ia foc - de la o lumînare, se pare; dar eu cred, în continuare, că nu fusese nici o lumînare: pur şi simplu, două lumi se ciocniseră pe ringul de dans şi produseseră un scurtcircuit.
M-am gîndit la acest episod, vechi de trei-patru ani deja, atunci cînd am citit că Neagu Djuvara tocmai a împlinit 90 de ani. Ce să mai spun altceva, decît un banal "Nu-i arată"?
Dar dl Djuvara mai "simbolizează", cred, ceva - oricît de tocit ar fi devenit acest verb
