De la schite si machete cu blocuri, scoli si locuri de joaca pâna la „cutiile“ gri si neprimitoare din mai toate cartierele de azi, drumul catre urbanizare a avut in anii comunismului mai multe coborâsuri decât suisuri si a cotit-o si spre forme violente. Unul dintre exemplele semnificative de urbanizare excesiva este cartierul Craiovita Noua. Pe la mijlocul veacului trecut, Craiova avea aspectul unui oras semiagrar, cu canalizare si apa curenta in perimetre limitate, cu strazi principale si ulite inguste de mahala. Pentru un oras cu peste 84.000 de locuitori si cu tendinte evidente de expansiune, Cetatea Banilor avea nevoie de locuinte in care sa se mute taranii „orasenizati“ de partid, ce lucrau pe platformele industriale. Moda europeana de dupa cel de-al doilea razboi mondial, când locuintele colective erau puse la mare pret, a prins si la edilii craioveni si in scurt timp au aparut pe hârtie cartiere intregi de blocuri proiectate de arhitectii de la Institutul de Proiectare Judetean (IPJ), pe atunci singurii in masura sa-si dea cu parerea despre sistematizarea orasului. Traseul de la ideile puse pe hârtie de specialistii de la IPJ la constructiile rasarite precum ciupercile dupa ploaie in toate punctele cardinale ale orasului la 30 de metri distanta una de cealalta a aratat insa faptul ca, indiferent de administratia care a venit la cârma orasului in timpul regimului comunist, „practica ne omoara“. Premiul I la urbanism pentru planurile Craiovitei Unul dintre cele mai noi din oras, cartierul Craiovita Noua s-a vrut a fi un model de urbanizare care trebuia sa serveasca drept exemplu pentru urmatoarele prefaceri ale Baniei. Constructia primelor blocuri din cartierul muncitoresc de la periferia Craiovei, care se intindea pe 160 de hectare pline de balarii, a inceput in 1971 si a urmat planurile arhitectilor Georgeta si Viorel Voia, pe atunci angajati ai IPJ. Machet