Acum ceva timp, vizitam catedrala din Perth, Scotia. Ghidul meu de ocazie era o doamna amabila din congregatia locala. La un moment dat, am intrebat-o cine era in acel moment "capul (the Head) bisericii prezbiteriene". Stiam ca prezbiterienii - versiunea scotiana a protestantismului calvinist - au o conducere colegiala, General Assembly, dar eram curios sa stiu cine este liderul public al acestui grup. Doamna m-a privit uluita, asa cum probabil il va fi privit vicarul acela englez din secolul al XVIII-lea pe detinutul ignorant care tocmai ii marturisise ca nu auzise niciodata de Isus. "Sir, - mi-a spus ea dupa cateva clipe lungi de tacere - our Head is Jesus Christ!" Mi-am dat seama atunci ce distanta despartea mentalitatea noastra estica, ortodoxa, de aceea occidentala, protestanta. Pentru protestanti, esentiala era relatia personala cu divinitatea. Restul era, teologic vorbind, irelevant. Eu cautam o autoritate care din punctul de vedere al celor ce urmau cuvintele lui Cristos, "imparatia mea nu este din lumea aceasta!" (Ioan 18:36), era nu doar neimportanta, ci de-a dreptul nelegitima. E limpede ca mentalitatea protestanta a insemnat un nou inceput pentru civilizatia europeana. Accentul pus pe individ s-a tradus in sfera politica printr-o subliniere a drepturilor si libertatilor ce-tateanului, iar in aceea economica printr-o etica a schimburilor private. Desigur, diferentele dintre mentalitatea catolica si aceea protestanta nu sunt neaparat atat de profunde precum cele marcate de Max Weber, dar nimeni nu se indoieste acum ca Europa nu ar fi ajuns la un asemenea grad de cultura si de libertate fara contributia, fundamentala, a protestantismului. Ceea ce pune problema rolului istoric jucat de ortodoxie. Este oare o coincidenta ca toate tarile ortodoxe - Rusia, Belarus, Serbia, Bulgaria, Ucraina, cu partiala exceptie a Greciei - sunt exemple de dezastre economice si