Rodica Ion, Sub Orizonturi M-a uimit intotdeauna diferenta dintre omul si artistul salasluind in aceeasi persoana. Probabil ca asta se datoreaza fascinatiei pe care am incercat-o de mic fata de cei alesi de Dumnezeu pentru a fi creatori, fascinatie datorata atat lecturilor care in miezul copilariei au o alta putere de imaginare, cat si biografiilor citite, care-mi dadeau de inteles ca un scriitor, un pictor nu poate fi un om oarecare. Ma gandeam ce fericiti trebuie sa fi fost oamenii din vremea lui Eminescu, de exemplu, care-l puteau vedea si recunoaste imediat pe strada: "Iata poetul!". Am ramas cu reflexul de a cauta pe chipul celui despre care stiu ca este creator semne, indicii care sa-mi vorbeasca despre opera sa.

Cu putine excepTii, semnele de recunoastere ale unui creator sunt inscrise doar in opera sa. Am cunoscut contabili cumsecade in viata civila, mediocri in gandirea zilnica, niste conformisti dizgratiosi, dar iconoclasti, sclipitori, radicali in operele lor; am cunoscut si insi pozand drept artisti in viata de fiecare zi, dar de tot modesti in ceea ce faceau. Heinrich Boll a ramas un modest functionar de banca si dupa ce-a luat Premiul Nobel, in timp ce Vasile Ghiocel Epaminonda era un geniu neinteles inainte de a fi apucat sa scrie prima propozitie geniala: "Ana are mere". Chiar daca viata mi-a dat multe si dese lovituri peste bot atunci cand incercam sa deslusesc un creator in manifestarile sale cotidiene, nu am incetat sa-i privesc pe cei din jur cu sfanta curiozitate a celui care mai crede in semne. Sunt putini cei care, structural sau studiat, stiu sa fie, pe strada, la locul de munca, acasa, "artisti".

"Personal, cel mai mult din tot ce a facut pana acum Rodica Ion imi place seria din Sub orizonturi. Aplicarea de nisip peste vopsea creeaza o impresie de pictura murala. Dar sugestiile nu se opresc aici: este zid mancat de timp,