Paula Gherghe si Maria Obretin in Terorism de Oleg di Vladimir Presniakov (Teatrul Foarte Mic) Cum am mai spus, cand vine vara, cronicarul dramatic e deopotriva fericit si ingrijorat. Fericit, pentru ca teatrele sunt in vacanta si mai are si el ragaz sa vada un film sau sa citeasca o carte (de teatru, eventual), si ingrijorat, pentru ca nu mai are material pentru rubrica. Ce face el in asemenea cazuri? Face pe desteptul, incercand tot felul de analize si sinteze cu caracter general - sau generalizator -, din care sa reiasa o imagine de ansamblu a stagiunii incheiate. Cui foloseste asta? In primul rand, lui insusi.
Deoarece, procedand astfel, isi alimenteaza cu inca un capitol opera pe care viseaza sa o "incredinteze tiparului" intr-o buna zi, cand va avea timp, urmand exemplul colegilor mai harnici si mai grijulii cu propria lor posteritate (as putea sa jur ca, exceptie facand, in cel mai bun caz, lumea "din breasla", pe nimeni nu intereseaza opinia ta despre spectacole care, de obicei, au iesit de mult de pe afise la aparitia cartii... dar asta-i alta poveste). Si mai poate folosi - ii place lui sa creada - cititorului/spectator pasionat de soarta (adica de scrisa) teatrului romanesc, acum si in veacul vecilor. Inarmata cu un atat de solid alibi, pornesc si eu sa-mi dau cu parerea, intr-un serial de cateva episoade, despre stagiunea 2005-2006.
De fapt, scriind fraza de dinainte, mi-am dat seama brusc ca un comentariu aplicat unui interval de timp stabilit in mod conventional poate avea sens numai cu o conditie: aceea ca inca "din pornire" sa fi existat, fie la nivel general, fie, mai operativ, la nivelul categoriilor de institutii de spectacol (teatre municipale, zonale, dramatice, muzicale etc.), fie, macar, la nivelul fiecarei institutii in parte, o viziune coerenta asupra fizionomiei intervalului respectiv. Cu alte cuvinte, ca un organism co
