a) Pentru că înseamnă să ai certitudini
Cînd cineva îţi spune că are convingeri, nu poţi fi decît impresionat. Eu, una, sînt impresionată. Pentru că înseamnă că omul ăla ştie ce vrea, ştie ce zice. Adică nu-l bate vîntul din toate direcţiile. Probabil pe această bună impresie se baza şi Ceauşescu care, dacă îmi amintesc corect, îşi presăra discursurile cu introducerea "Dragi tovarăşi, am convingerea că...". Nu-mi mai amintesc ce urma, dar impresia, pe care o păstrez vag este că Ceauşescu spunea că ştie că nu va fi dezamăgit, că românii vor face tot ce el spune, ce el vrea, că are încredere, că e sigur că... Chiar dacă doar la nivel retoric, el afişa o certitudine de care comunismul avea nevoie. Pe această nevoie de certitudine, cu atît mai mare cu cît îndoiala era mai mare, se baza o bună parte din convingerile comuniste.
Aura convingerii vine - cred eu - în primul rînd, din tipul de certitudine pe care convingerea îl presupune. Căci certitudinea convingerii nu priveşte un adevăr ştiinţific, un adevăr logic sau unul pur afectiv. Nu exclude nici unul din aceste adevăruri, dar nu se limitează la ele. Nu se limitează pentru că orice convingere înseamnă o învingere a îndoielilor, o victorie a certitudinii de alt ordin decît cel al demonstraţiei ştiinţifice sau al evidenţei logice. Sau chiar al "adevărului inimii". În cazul convingerii, e vorba de o angajare integrală pe care o presupune afirmarea concomitentă a certitudinii de idei şi de suflet. O angajare care exclude, evident, posibilitatea de a avea simultan două convingeri contradictorii.
De exemplu, a fi de convingere liberal nu înseamnă doar că aprobi doctrina liberală, adică îi recunoşti neutru valoarea de adevăr şi eficienţa politică. Nu înseamnă nici doar că inima ta este alături de liberali. Şi, mai ales, exclude posibilitatea de a avea simultan şi convingeri liberale, şi comuniste. @N_P
