Str. Thomas Masaryk nr. 7
Rezervari la: 021/6190735 Dupa ce o saptamana a trebuit sa ma chinui prin sudul Frantei, la restaurante instelate Michelin, cu amarata aia de ciorba de peste numita bouillabaisse, mi-a fost cam frica sa-mi reiau ritmul bucurestean. Si, gandindu-ma la distanta care ne desparte de Buenos Aires, m-am gandit sa ma duc la restaurantul Argentine, ca daca nu-mi place mancarea macar sa dau vina pe incompatibilitatea culturala.
Mie imi place foarte mult Argentina. Am vizitat din ea cam jumatate de kilometru, si asta pe deasupra unei cascade imense - Iguacu (partea argentiniana). In schimb, am citit si am fantasmat mult despre tara asta. Nici nu stiu daca e patria celei mai sanatoase vite sau a celei mai nesanatoase economii. In orice caz, e o tara despre care toti credem ca stim multe, dar de fapt nu prea avem habar de nimic. Tin minte ca in adolescenta eram atat de fascinat de posibilitatea aventurilor prin pampas si de tango, incat de multe ori visam sa emigrez in Argentina.
Lasand la o parte fanteziile mele despre pampas, tango, Evita Peron si alte simboluri argentiniene, principalul factor care m-a manat la restaurantul Argentine din Bucuresti a fost imaginea unei fripturi de vita.
Deja, de la intrare, m-a linistit faptul ca nu canta Gil Dobrica (desi n-am nimic cu el, Doamne fereste), ci locul rasuna de acordurile pasionale ale unui tango care autentifica atmosfera. Acel tango despre care se spune ca e expresia verticala a unei dorinte orizontale. Sigur ca ar fi penibil sa reducem Argentina la locuri comune precum Evita, desi trebuie sa recunosc ca, pentru mine, pe lista celor mai bune zece filme facute vreodata, Evita se afla printre primele cinci locuri.
Si, cu toate ca ce spun acum e un truism, totusi, epoca Peron sumarizeaza cel mai bine Argentina. De la violenta la aristocratie, de la nationalism la poves
