istoricii au cam ignorat-o. ştim că era cultivată în regiunea Orientului Mijlociu şi bazinul Mediteranei de prin anul 600 î.d.Hr. I se spunea şi "varza de Cipru", pentru că aria ei de istoricii au cam ignorat-o. ştim că era cultivată în regiunea Orientului Mijlociu şi bazinul Mediteranei de prin anul 600 î.d.Hr. I se spunea şi "varza de Cipru", pentru că aria ei de provenienţă a fost localizată în Cipru. Mai ştim că era foarte apreciată de romani, dar nu prea se ştie cum o preparau. Se pare că până în secolul XVI conopida era accesibilă aproape exclusiv în Turcia şi Italia. Tot de la turci a ajuns şi pe la noi, importată, probabil, printre alte "mizilicuri" din epoca fanariotă. Poate nu vă place mirosul, dar conopida nu ar trebui să lipsească din meniul dvs. Este un bun diuretic, săracă în calorii, previne cancerul şi ulcerul. şi poate fi preparată în atât de multe feluri, încât puţine legume o egalează: supe-creme, sufleuri, budinci, salate, gratinată sau murată.

Conopidă în aluat de susan

Pentru 4 porţii

Ingrediente: 750 g conopidă, sare, un vârf de cuţit de zahăr, făină, uleiAluatul: 50 g făină, 60 g susan, 80 ml bere, 2 ouă, sare, piper, nucşoară pisată

Mod de preparare: Conopida se curăţă, se spală, se desface în bucheţele, care se fierb în apă cu puţină sare şi zahăr cca 8 minute. Se lasă apoi să se scurgă în strecurătoare. Se amestecă într-un vas făina, susanul şi berea. Se bat cu telul, se adaugă gălbenuşurile şi albuşurile bătute spumă. Se condimentează aluatul cu sare, piper şi nucşoară. Bucheţelele de conopidă se trec întâi prin făină, apoi prin aluatul de susan şi se prăjesc în ulei încins. Se servesc, după dorinţă, cu iaurt şi ceapă verde.

ştiaţi că?

Unii compuşi ai conopidei pot reacţiona în contact cu fierul din vasele de gătit, alterând culoarea legumei. Pentru a preveni îngălbenirea ei, adăugaţi