- Diverse - nr. 167 / 25 August, 2006 Cum va intampina Scoala "primul clopotel"? Unii zic ca-i prea devreme sa "atacam" subiectul pregatirii scolilor pentru noul an de invatamant, altii apreciaza initiativa ziarului "Cuvantul liber". Oricum, privita cu ochi critic _ nu tendentios, insa _ am vazut si bune si mai putin bune cu prilejul raidului nostru in cateva unitati scolare din judet. Desigur, in prezent, marea majoritate a cadrelor didactice mai sunt in vacanta binemeritata, iar scolile lor sunt inca "lacatuite". In alte locuri, unde spiritul de gospodar da ghes, s-a "iesit" deja la curatenie, igienizare, reparare si redotare, infrumusetare _ pe masura banilor pusi la dispozitie de administratiile locale, multi-putini, cati sunt. Cat despre autorizatiile _ legale si obligatorii _ de functionare, inca nu poate fi vorba. Azi, ilustram o seama de preocupari din partea primariilor din doua localitati. La Lascud (Ogra) _ "mana americana"! Pe primarul si pe viceprimarul din Ogra, domnii Ioan Meghesan si Ioan Lantos, i-am aflat tocmai la Lascud, unde urmareau stadiul executiei lucrarilor de reabilitare a scolii (clasele I-IV), a gradinitei, a Caminului cultural si a punctului sanitar. Lucrarea respectiva este suportata din investitiile de circa 500 de milioane de lei (vechi) asigurate de Fundatia americana "CHS". Aflam ca partea americana si-a respectat angajamentele, in ziua prezentei noastre aici circa 80 la suta din volumul de lucrari preconizat s-a si realizat. "Despre ce este vorba, domnule primar?". "Pai, simplu de explicat, inseamna ca la vechea cladire a scolii _ care a avut de suferit in urma inundatiilor repetate din cursul anului trecut (2005) _ s-a refacut totul, de la dusumele si pana la acoperis, inclusiv (mozaicari, zugraviri, lambrieri etc.), trotuare betonate, introducerea apei potabile. Suntem foarte multumiti de acest nesperat ajutor din partea funda