Franţa are din nou ocazia să strălucească în lume. Rayonner - acesta e cuvîntul pe care diplomaţia de la Paris îl uitase în ultimul deceniu. Ocupată să critice iniţiativele americane în diferite părţi ale lumii, Franţa părea a fi în declin pe scena politică internaţională, un "liliputan" mai mult sau mai puţin derizoriu - după cum au afirmat, în repetate rînduri, analişti politici (în special britanici şi americani).

Criza din Liban a oferit însă Franţei ocazia de a juca rolul de "înţelept", după cum remarca ziarul elveţian Le Temps. Parisul a acţionat ca un intermediar între Washington, guvernul libanez şi Iran (naşul Hezbollah-ului). Graţie acţiunii comune americano-franceze la ONU, Consiliul de Securitate a adoptat rezoluţia 1701, prin care s-a ajuns la încetarea focului. Diplomaţii de pe cele două maluri ale Atlanticului par să fi uitat astfel definitiv episodul Irak-2003, cînd Franţa a ameninţat cu veto-ul în Consiliul de Securitate, gest care a provocat furia administraţiei Bush.

Astăzi însă, situaţia e diferită: bazîndu-se pe relaţia istorică pe care o are cu Libanul, Parisul a convins Statele Unite de faptul că utilizarea forţei nu poate duce la rezolvarea crizei. Războiul dintre Israel şi Hezbollah riscă să se extindă, să se transforme chiar într-un război între islam şi Occident. Pericolul pare evitat pentru moment. Graţie eforturilor diplomatice discrete ale ministrului francez de Externe, Philippe Douste-Blazy (om politic de obicei criticat în ţara lui pentru gafele pe care le face), şi datorită flerului în politica externă manifestat de Jacques Chirac (nu e pentru prima dată), Parisul a avut practic un parcurs fără greşeală pe toată durata conflictului: i-a convins încet-încet pe americani că războiul nu e o soluţie, a obţinut apoi susţinerea americană pentru încetarea ofensivei israeliene, şi-a impus punctul de vedere în rezoluţia votat