Insasi ideea acestui text vine din emigratie: de la prof. univ. dr. Claude G. Matasa, din Florida. Mai mult: pasandu-i dlui Matasa (mai mult decat altora care sunt platiti sa "lupte pentru afirmarea stiintei romanesti in lume") de ceea ce se intampla in acest domeniu, domnia sa a asigurat pe cheltuiala proprie si documentarea care sta la baza acestui text.

Intr-o oarecare masura "Cazul Benga" e cunoscut - si nu prea. Nici presa din tara, cu mici exceptii, n-a acordat atentie imprejurarii „oarecare" ca un roman ar fi putut (trebuit?) sa primeasca Premiul Nobel pentru chimie. Ziarul "Adevarul de Cluj" si o emisiune la TV a lui Adrian Paunescu au dat o atentie speciala intamplarii - restul, mai nimic. A reveni acum, dupa atata vreme (e vorba despre Premiul Nobel pentru chimie pe anul 2003, acordat americanului Peter Agre pentru "descoperirea canalelor pentru apa din membrana celulei rosii sanguine") pare inutil si chiar fortat: de ce sa mai "dezgropam mortii"? Importanta este insa nu proliferarea controversei si revendicarea post factum a premiului Nobel pentru savantul timisorean Gheorghe Benga si echipa sa, ci dezbaterea mentalitatii paguboase care persista privitor la promovarea stiintei romanesti. Cum insasi "victima" o afirma, "Statutul acordarii premiului Nobel nu prevede posibilitatea revenirii asupra unor decizii" - dar este necesar ca toate instantele romanesti sa actioneze pentru ca lumea sa stie ca-n Romania se face cercetare stiintifica de nivel Nobel!

Pentru cine nu stie, reluam pe scurt cazul.

In anul 1986, Gheorghe Benga si colaboratorii sai au demonstrat pentru prima data "prezenta si localizarea unei proteine canal pentru apa in membrana celulei rosii sanguine (CRS) umane, de care depind procesele fundamentale ale vietii si ale carei defecte in functionare duc la boli cardiovasculare, renale, oculare etc."

In anul 1988 (deci doi