Orient-Express-ul este trenul regilor si regele trenurilor. Ea este o regina a teatrului, adorata de public. Carmen Stanescu si o viata ocolita de esec.
De pe cand avea 6 ani, parintii ei au stiut ca va face teatru. Cam la acea varsta a vazut primul spectacol la Teatrul National. A fost fascinata si a spus ca vrea sa fie si ea acolo, pe scena. Un destin fericit.
Jurnalul National: Se poate spune ca teatrul este casa dumneavoastra? Carmen Stanescu: Am intrat usor la Conservatorul Regal - asa se numea - de Muzica si Arta Dramatica, la profesoara si marea actrita Marioara Voiculescu, care m-a adorat. Pentru ca primul an la Conservator l-am luat cu brio, Marioara Voiculescu m-a prezentat directorului de atunci de la Teatrul National, profesorului universitar, academician Vianu. Nu am putut fi angajata din primii ani, fiindca nu terminasem Conservatorul, dar totusi am fost distribuita in piese. In Teatrul National am ramas pana in ziua de azi. Sunt 61 de ani de Teatru National si ma mandresc cu ei. Acolo este a doua mea casa, mult mai frumoasa decat cea pe care o am. E casa mea frumoasa, e palatul meu.
Ce decizii considerati ca au fost importante pentru cariera dumneavoastra? Nu prea am luat eu decizii in actorie, ci am fost ajutata, distribuita fara sa ma zbucium prea mult. Mi s-au dat multe roluri splendide de-a lungul timpului. Au tinut la mine acesti mari regizori, cat si directorii teatrului pe care i-am apucat. L-am prins si pe Zaharia Stancu, care era un extraordinar director si care aprecia foarte mult marile valori ale teatrului. Ne incuraja si ne motiva chiar si material. Peste salariu ne dadea o prima. Numai un om care iubeste actorii si teatrul face asa ceva. Noi l-am avut de doua ori director si l-am iubit foarte tare.
Un drum predestinat
Sunteti o norocoasa sau a trebuit sa truditi pentru succes? Pot sa spun ca norocul l-am
