Se pare ca nu ne plac nuantele si starile intermediare. Inainte de decembrie 1989, când era periculos sa spui ceva care sa sune rau in auzul Securitatii, domnea la noi o tacere atât de adânca, incât pâna si soaptele produceau rumoare. Azi, când poti sa spui orice, despre oricine, chiar si fara sa ai nici cea mai mica dovada, e la moda galagia. Dupa orice scandal, galagia se intinde ca o molima, cu repeziciune, din gazete si de la televiziuni, in tramvaie, pe strazi si in piete. Toata lumea isi da cu parerea, fiecare adaugând câte ceva. Ultima moda care face cariera in România si, pe cât se pare, va face o cariera lunga si prospera se cheama oficial „deconspirarea Securitatii“. Neoficial, se vorbeste despre deschiderea cutiei Pandorei. Celebra cutie (daruita la nunta Pandorei) in care niste zei pusi pe sotii au inchis toate relele, dar si speranta. „Cutia“ aceasta in care regimurile Iliescu si Constantinescu au tinut inchisa arhiva Securitatii cu argumentul ca relele dinlauntru ar tulbura prea tare societatea româneasca a fost acum deschisa. Si daca nu cumva au fost puse de-o parte dosarele cele mai „delicate“, ale celor care comanda operatiunea, vom afla, in sfârsit, ce credeau despre noi unii din cei pe care ii consideram „amici“. O intrebare e la ordinea zilei: „Ai auzit, draga, cine a mai fost turnator?“ Dupa ea, vine o curiozitate: „Oare cine urmeaza?“ Iar ziarele si televiziunile se straduiesc, prin toate mijloacele de care dispun, sa confirme in fiecare zi o opinie celebra a ambasadorului Majestatii Sale britanice comunicata telegrafic la Londra in anii '30: „Intr-o tara in care la fiecare jumatate de ora se naste un zvon, nimic nu e sigur“. Nimic nu e sigur nici azi, dar, bineinteles, incertitudinile nu pot limita nevoia nationala de bârfa. Careia, in termeni eleganti, i se spune „nevoia de adevar“. Important e sa existe „noutati“, fie si manipulate de cineva