BOEMA Toate drumurile scriitorilor si artistilor duceau la Capsa. Curte suprema a boemilor din anii interbelici.
Neagu Radulescu, intr-un text dedicat spiritului boemei bucurestene, scria: "Cafeneaua!/ Universitate fara diplome!/ Frecventa obligatorie!/ Profesori berechet!/ Langa fiecare svart un geniu!/ Langa fiecare geniu doi-trei gura casca!". Si mai spune el ca nu crede ca exista un scriitor care sa nu fi trecut pragul unei cafenele, pentru ca aceasta pierdere frumoasa de vreme este in avantajul oricui. Dar totul cu masura, altfel, cand iesi din cafenea, te trezesti in strada cu tamplele ninse si cu vorba rece a unui confrate: "Un ratat! Pacat! Era baiat bun".
LA MODA. In orice caz, in perioada interbelica, cine nu mergea la Capsa nu exista ca scriitor. Dar sa nu ne imbatam cu apa rece, la Capsa nu putea rezista oricine. Trebuia talent, asortat cu spontaneitate si cu harul de a spune o vorba desteapta la momentul oportun. "Privincialul crede ca la Capsa face purici oricineâ¦" spune Tudor Arghezi intr-un text memorabil, "Capsa si capsismul", publicat in Lumea in 1925. Ii invita pe confratii de la Iasi, care considera Capsa un loc al "perditiei", sa-si ia palariile cu boruri mari si sa vina aici, unde "salasluieste fericirea: crema galbuie, strudelul, cataiful si frisca". Adica talentul, crema.
Se spune ca intr-o zi Camil Petrescu i-a cerut o intalnire Ion Marin Sadoveanu. "Vino la Capsa!", i-a zis Camil. "La Capsa?", s-a ingrozit Ion Marin. "Eu nu intru la Capsa!" "De ce? Crezi ca daca nu vii la Capsa ai mai mult talent? Sau daca ai veni, l-ai pierde pe al de-l ai?" Aceasta se petrecea in perioada interbelica, in care s-a si consumat adevarata glorie a Cafenelei Capsa.
Dar inainte de a ne infrupta din deliciile petrecute in acea vreme, sa zabovim putin in vremea de dinainte alaturi de scriitori si ziaristi, ramasi sau nu in istoria literat
