- Editorial - nr. 168 / 28 August, 2006 Dupa alte atatea si atatea editoriale, mai mult sau mai putin interesante pentru cititorii nostri, a face vorbire, in zilele de week-end, despre "banalitatile" economiei romanesti pare de-a dreptul deplasat, daca nu chiar desuet. Aparent doar. Pentru ca, fara a avea un iz didacticist, comparatia povestita de un lucrator al padurii din zona Gurghiului are darul de a ne trezi la realitatile triste ce le traim de un deceniu si jumatate. Zice omul nostru - un iscusit specialist in ale padurii - ca ceea ce face diferenta dintre un bustean si o mobila este ca pe un bustean dai cel mult 100 de lei noi, in schimb, pe o mobila construita din acelasi bustean dai cel putin 1.000 de RON. De ce?, mai intreaba filozofic padurarul, continuand, apoi, repede sa ma lamureasca: "domnule, diferenta dintre bustean si mobila se numeste "valoare adaugata", pe care noi, cei din silvicultura o pierdem." Si inteleg ca diferenta o castiga producatorul de mobila, care a cumparat ieftin busteanul si a vandut de zece ori mai scump mobila facuta din lemnul respectiv. La fel se stabileste diferenta intre un kilogram de lana nedaracita si un pulover; dintre barilul de titei si plinul de benzina. Sau sa luam fierul vechi brut care, transformat in aragaz sau frigider, se vinde cu un adaos de peste douazeci de ori fata de valoarea initiala. Si tocmai pentru ca beneficiaza de aceasta "valoare adaugata", productia industriala - adica sectorul unde materiile prime se transforma in produse consumabile si se obtine, astfel, valoarea adaugata - ar trebui sa fie cea mai prospera ramura din economia nationala. Lucrurile nu stau, insa, deloc asa: industria romaneasca - si vedeti, daca vreti, ramurile economiei muresene - nu numai ca nu mai produce decat putine marfuri vandabile, dar nu reuseste nici macar sa supravietuiasca din valoarea pe care o adauga materiilor prim