DESTINE Daca ar mai fi stat putin, daca ar fi ajuns mai devreme... Atunci, soarta li s-ar fi asternut cuminte inainte...
"Pasarea cu clont de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat..." O noapte de decembrie acum o jumatate de veac... O noapte fatidica. In statia de langa Spitalul Coltea un tanar asteapta tramvaiul cu numarul 13 sa-l duca spre casa iubitei. Petrecuse, alaturi de prieteni la Capsa. In intuneric, pe liniile inghetate, vagoanele scartaie funest. Cineva il imbranceste, poate doar destinul. El se prinde de gratarul dintre vagoane, cade cu capul pe caldaram. Maduva spinarii ii este sectionata, trupul paralizat. Tarziu in noapte, pe roti ce huruie metalic mai circula atunci doar Moartea.
Medicii pun diagnosticul: "traumatism cranian si al coloanei vertebrale; paraplegie". Inca in viata, nenorocitul este mutat spre dimineata la Spitalul de Urgenta. Urmeaza zile si nopti de agonie. Pe patul de moarte, ultimele soapte ii sunt versuri. Epitaf si mantuire. Il chema Nicolae Labis, de-abia implinise 21 de ani. "Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin,/ Ciugulind prin tarana,/ Vor gasi poate/ Urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa..."
Casa Capsa i-a fost lui Labis loc de ultim taifas. Iar moartea sa a ramas o enigma inca nedezlegata. Parerile sunt impartite. Unii spun ca a fost un accident stupid, altii ca a fost o crima premeditata. La 24 decembrie 1956, poetul este inmormantat la cimitirul Bellu, dupa ce cortegiul face un ocol simbolic prin fata mormantului lui Eminescu. Au trait mai departe poeziile lui si mitul poetului calcat de tramvai.
URSITA. Intr-o zi, o tiganca i-a ghicit ca o sa moara "de prabusire". De atunci n-a mai vrut in ruptul capului sa mearga cu avionul. Dar destinul nu l-a iertat. Si el parca stia...
Cofetaria
Cu patru zile inainte de clipa profetica, Toma Caragiu ii daruia priete
