Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vize on-line, pentru Marea Britanie

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 28 august 2006 ·

Ambasada Marii Britanii la Bucureşti va lansa, la 1 septembrie, serviciul de aplicaţii on-line pentru toate categoriile de viză, program care este operaţional deja în peste 40 de ţări.

Serviciul on-line de vize va putea fi accesat pe site-ul ambasadei: www.britishembassy.gov.uk/romania. "Sunt încântat să anunţ lansarea acestui nou serviciu pentru cetăţenii din România. Ca director al UkVisas, am văzut cât de bine funcţionează acest sistem în alte ţări. Sunt convins că astfel vor fi reduse în mare măsură cozile din faţa ambasadei, precum şi timpul total de aşteptare destinat aplicării pentru viză", a declarat ambasadorul britanic Robin Barnett, referindu-se la noul sistem.

Noul sistem on-line presupune trei etape: completarea cererii de viză – un formular electronic simplu prin care se vor transmite detaliile referitoare la aplicant. După salvarea şi trimiterea aplicaţiei, persoana va primi un e-mail de confirmare şi un număr de referinţă pentru programarea ulterioară.

A doua etapă constă în programarea interviului. Solicitantul va putea să îşi aleagă ziua şi ora pentru prezentarea la interviu. Pentru susţinerea interviului: aplicantul se prezintă la ambasadă la data şi ora programate. Interviul va avea loc după achitarea taxei de viză, iar decizia va fi comunicată ulterior aplicantului.

Principalele avantaje ale noului sistem sunt faptul că aceştia nu vor trebui să stea la coadă în faţa ambasadei şi că vor avea posibilitatea de a alege data şi ora interviului. Aplicaţiile completate manual vor fi acceptate în continuare pentru o perioadă de tranziţie. Solicitările on-line vor avea însă prioritate. (S.G.)

Ambasada Marii Britanii la Bucureşti va lansa, la 1 septembrie, serviciul de aplicaţii on-line pentru toate categoriile de viză, program care este operaţional deja în peste 40 de ţări.

Serviciul on-line de vize va putea fi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 43 minute
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Circulaţia pe Transfăgărăşan se va deschide vineri

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, se va putea circula inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş) între orele 7.00 şi 21.00. Şeful CNAIR precizează că, în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, dru

Grindeanu: Indicatorii necesari construirii drumului expres Bacău-Piatra Neamţ au fost avizaţi astăzi în Consiliul Tehnico Economic al Ministerului Transporturilor

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a anunţat că drumul expres Bacău-Piatra Neamţ este aproape de realizare, în contextul în care indicatorii necesari construirii acestuia au fost avizaţi, joi, în Consiliul Tehnico Economic

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum o ora
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 2 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Guvern: Autorităţile locale vor fi obligate să identifice terenurile cu ambrozie

Mediafax acum o ora
„Semnalez o Hotărâre ce include măsuri pentru combaterea ambroziei, buruiană ce provoacă forme alergice severe, inclusiv <febra de fân>. Hotărârea aprobată de Guvern menţine obligativitatea ca autorităţile administraţiei publice locale să identifice

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi puternice în Constanţa şi Tulcea

Mediafax acum 31 minute
Potrivit avertizării vor fi „averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Cogealac, Pantelimon, Saraiu, Grădina, Vulturu din judeţul Constanţa

Guvernul a aprobat: Buget mai mare cu 2,5 miliarde de lei pentru IMM Plus

Wall-Street.ro acum o ora
Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor, majorarea bugetului total al Programului IMM Plus cu aproximativ 2,5 miliarde lei, până la suma totală de aproximativ 15 miliarde lei, conform unui comunicat al ministerului, citat de Ager

Vlad Pascu rămâne după gratii. Arestul preventiv se prelungește cu încă 30 de zile

Ziare.com acum 3 ore
Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, după ce Tribunalul Constanţa i-a respins, joi, contestaţia la decizia Judecătoria Mangalia de săptămâna trecută pr

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

Vremea

București
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

14°/27°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°