Mesajul a fost trimis. Multumesc!

C.V. Tudor, acuzat că a făcut poliţie politică

Publicat in Adevarul, luni 28 august 2006 ·

partidului şi statului şi ar urmări să creeze stări de tensiune care pot genera intervenţia unei puteri străine". În continuarea documentului se spune că cei doi s-au adresat organelor de partidului şi statului şi ar urmări să creeze stări de tensiune care pot genera intervenţia unei puteri străine". În continuarea documentului se spune că cei doi s-au adresat organelor de securitate "pentru că au mare încredere în această instituţie". Corneliu Vadim Tudor a declarat că documentul se află în dosarul său de urmărire informativă, dar l-a contestat spunând că nu are semnătura generalului Bordea şi nu are nici ştampilă. El a recunoscut însă că a fost "în vizită" la Bordea, unde spune că a băut o cafea şi a discutat cu totul alte subiecte. Liderul PRM spune că nu l-a mai văzult pe Bordea de 25 de ani.

Raportul Bordea mai relevă că cei doi "şi-au exprimat opinia că actuala stare de lucruri ar fi determinată de sistemul organizatoric din cultură, care ar face ca acest sector să fie în afara controlului de partid şi a democraţiei comuniste". În document se mai precizează că C.V. Tudor şi Bandac şi-au justificat iniţiativa prin "dorinţa de preîntâmpina o stare de lucruri care ar fi gravă şi de necontrolat".

Vadim s-a plâns lui Ceauşescu

Lavinia şandru a mai prezentat şi o scrisoare pe care C.V. Tudor i-a adresat-o lui Nicolae Ceauşescu, în 1983, în care se plânge că, într-o şedinţă a Uniunii Scriitorilor, criticul literar Mircea Iorgulescu l-a atacat cu ocazia lansării unui volum de poezii. C.V. Tudor considera că este nedrept ca el, "un tânăr scriitor, devotat trup şi suflet partidului" să fie judecat în chip iresponsabil că închină lui Ceauşescu o carte. "Ce mă fac cu colegii mei de breaslă, cu acei câţiva scriitori români care fac o politică ciudată, insidioasă, mergând până la rezistenţa deschisă faţă de linia promovată de partid?!", scria li

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 16 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 28 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 32 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°