La Manastirea Recea de langa Targu-Mures, biserica e mereu neincapatoare. Credinciosii, veniti din toata tara cu miile, bat drum greu sa-l asculte pe duhovnicul lor, parintele Ioan Iovan.
Asteptand calvarul
In biserica inalta, cu turle inaltate spre cer ca doua maini in rugaciune, vocea parintelui rasuna puternic, asemeni unui clopot-mistic, rascolitor. Chiar si simplu privitor fiind, te cutremuri. Cuvintele parintelui vin din adanc. Au forta. Vorbeste despre Cristos, de parca ar fi de fata, chiar langa el. "Mantuitorul e cu noi. E aici, pe sfanta Masa!". Nu exista zi in care sa nu predice despre Taina Impartasaniei. "Sa stam drepti, sa stam cu frica." Cuvintele lui au masura si greutatea rugaciunii, a numerosilor ani de temnita grea, in care - caz unic printre preotii ortodocsi arestati - a savarsit zilnic Sfanta Liturghie.
Intarit in credinta, cu post si rugaciune neintrerupta, parintele Ioan a transformat celula zabrelita in altar. In loc de icoane, a desenat pe tencuiala ponosita a peretelui semnul mantuitor al crucii, cu degetul muiat in apa. In 1955, in ziua arestarii sale, huidumele de la securitate i-au confiscat patrafirul, ca pe un acuzator corp delict. Parintele ii astepta. Isi cususe antimisul, obligatoriu in celebrarea Liturghiei, pe spatele maieului, iar Potirul era o cutie de medicamente sfintita anterior. Calvarul putea sa inceapa. Parintele Ioan era pregatit.
*
Nu e usor sa vorbesti cu parintele Ioan. La Manastirea Recea, credinciosii asteapta si 2-3 zile pana sa le vina randul la spovedanie. In plus, parintele refuza - fara prea multe explicatii - presa. La ce bun sa-ti dezgolesti in fata tuturor ranile, urmele adanci de catuse, vizibile si acum la incheietura picioarelor? Oftand in ascuns, parintele pomeneste in mai multe randuri de maica Mihaela, de ceilalti anonimi care s-au savarsit in temnita c
