Izgonirea lui Carol Sebastian si a Monei Musca din raiul Galeriei de Onoare a romanilor m-a facut sa ma gandesc la reactiile pe care le-as fi putut avea ca locuitor al Romaniei de dinaintea anului 1989 si in circumstantele unor presiuni similare. Mi-e imposibil sa afirm ca as fi facut fata testului.
Atata timp cat nu apar alte dezvaluiri, de natura mai grava, la adresa Monei Musca, raman la parerea ca domnia sa a avut parte de un tratament extrem de dur. Multi dintre colegii liberali care au sarit sa se pronunte impotriva ei sunt farisei, al caror comportament afisat din 1990 incoace a fost infinit mai lamentabil decat cel al studentei Musca in anul de gratie 1977.
Impedimentul din calea unei lustratii veridice s-a dovedit a fi insasi mentalitatea dogmatica, purista, manifestata de un numar considerabil de romani prin intermediul unor argumente discutabile, invocate pentru stabilirea unui verdict definitiv.
Marinimia, generozitatea mintii si a sufletului, dar si certe abilitati critice si analitice trebuie sa convearga in momentul judecarii raului, ale carui dimensiuni, impact, circumstante si motivatii vor diferi in permanenta - de la caz la caz, de la persoana la persoana. Comunistii au linsat cuplul Ceausescu pentru ca acesta a incalcat regulile sistemului care l-a propulsat.
Metaforic vorbind, s-ar putea spune ca acelasi lucru i se intampla acum Monei Musca. Din momentul subitelor dezvaluri si al realizarii ca pozitia de cvasimatroana a natiunii era detinuta pe nedrept, furia fostilor ei adepti a capatat dimensiuni de-a dreptul terifiante.
Scandalul in toi mi-a permis, pana una-alta, sa trag unele concluzii personale: o viata traita in Romania mi-ar oferi, indubitabil, un mare numar de provocari. Cu suficienta vointa as face, probabil, fata feluritelor controale inopinate de care mai au parte jurnalistii incomozi, c
