Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorinel Munteanu nu a mai ajuns la reunirea lotului

Publicat in Adevarul, marți 29 august 2006 ·

Victor Piţurcă trebuie să regândească strategia cu care va aborda partidele cu Bulgaria şi cu Albania, din preliminariile pentru Euro 2008, unul dintre jucătorii de bază, cel mai selecţionat Victor Piţurcă trebuie să regândească strategia cu care va aborda partidele cu Bulgaria şi cu Albania, din preliminariile pentru Euro 2008, unul dintre jucătorii de bază, cel mai selecţionat român al tuturor timpurilor, Dorinel Munteanu, rămânând acasă din cauza unor probleme personale.

Ieri dimineaţă, la reunirea lotului reprezentativ în vederea meciurilor de debut în campania de calificare la CE, selecţionerul Victor Piţurcă era îngrijorat de numărul mare de jucători pe care ar fi vrut să-i convoace, dar, din diferite motive, nu a putut. "Avem multe absenţe din cauza accidentărilor. La cele vechi s-a adăugat şi cea a lui Dorin Goian, care are probleme medicale şi nu avea rost să-l chem şi să facă antrenamentele şi să joace cu infiltraţii", a spus Piţi. Tehnicianul a explicat şi absenţa antrenorului-jucător de la CFR Cluj, Dorinel Munteanu. "Am fost anunţat de Dorinel că are probleme personale, i-a murit cumnatul şi trebuie să se ocupe de anumite probleme care au apărut acasă. Nu ştiu sigur dacă va mai veni, dar decât să ajungă la lot joi sau vineri mai bine să nu mai vină. Pentru că el trebuie să fie montat sută la sută pentru acest meci. Mâine (n.r. - astăzi) vă voi spune dacă va mai veni sau nu. M-am gândit să nu mai chem pe nimeni în loc, poate neoficial să luăm un jucător de la Farul, pentru a-l folosi la antrenamente. Oricum, şi în condiţiile acestea, lotul nostru este unul valoros şi sper să ieşim bine din aceste meciuri", a adăugat Piţurcă. "Despre bulgari ştiu tot, aşa cum ştiu tot şi despre echipa noastră. Au şi ei probleme de lot. În orice caz, acest meci este crucial pentru noi. Ca, de altfel, şi cel cu Albania. Dacă vom câştiga cele şase puncte puse în joc, vo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°