Remarcasem demult terasa „Antik“, in drumul meu spre serviciu, insa nu am intrat niciodata. Saptamâna trecuta insa, am plecat de-acasa hotarâta sa-i trec pragul si sa vad ce se „ascunde“ dincolo de portile mari ale terasei. Terasa nu este foarte mare, dar la mesele de fier forjat din mijloc si la cele de lemn acoperite si asezate pe doua laturi, in forma literei L, incap destul de multi clienti, dupa cum am vazut in momentul vizitei mele. Nu toti clientii vin insa sa manânce. Sunt multi care vin numai pentru un pahar de vorba si unul de bere in compania prietenilor sau pentru a urmari, pe unul dintre peretii casei din curtea terasei (care este, de fapt, un club de noapte), un meci de fotbal transmis la TV. Atmosfera e relaxanta, muzica nu e zgomotoasa, asa ca nu trebuie sa strigi pentru a te intelege cu companionii. Ca sa alegi ceva de mâncare iti trebuie ceva timp, pentru ca meniul este foarte bogat si toate preparatele „suna“ delicios. M-am decis, cu greu, trebuie sa recunosc, asupra unui „snitel a la mimoza“, cu sos alb si ciuperci si o garnitura de „cartofi Antik“ (cartofi condimentati prajiti) si m-am felicitat in gând pentru alegerea facuta. Daca nu m-as fi saturat inainte sa termin snitelul din farfurie, cu siguranta m-as fi lins pe degete. Insa portia este mai mult decât suficienta. Faptul ca mâncarea a fost atât de buna m-a facut sa iert comportamentul „aerian“ al ospataritei care ne-a servit, ocupata mult mai mult cu luatul de notite la bar (o seara intreaga m-am chinuit sa-mi dau seama ce ar putea scrie atât de mult... poate o nota explicativa?) decât cu aruncatul privirii pe la clientii care ii faceau semne cu mâna, sperând sa fie... remarcati. Am incercat chiar si un sentiment de usoara gelozie pe clientii serviti de cealalta ospatarita, mult mai atenta si mult mai iute de picior... Si fiindca mi s-a reprosat in numeroase rânduri ca sunt cârcotasa, inain